Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia refuză acreditarea noului ambasador nord-coreean

Italia refuză acreditarea noului ambasador nord-coreean

Guvernul de la Roma i-a cerut noului ambasador nord-coreean, care nu fusese încă acreditat, să părăsească Italia, în semn de protest faţă de testele nucleare şi cu rachete balistice ale Phenianului, transmite AFP. 

'Am decis să întrerupem procedura de acreditare. Ambasadorul va trebui să părăsească ţara', a declarat ministrul italian de externe, Angelino Alfano, într-un interviu publicat duminică de cotidianul La Repubblica. 

'Vrem să facem Coreea de Nord să înţeleagă că izolarea este inevitabilă dacă nu îşi va schimba politica', a explicat Alfano, precizând totuşi că Italia nu va rupe relaţiile diplomatice cu Phenianul, 'întrucât este întotdeauna util să fie menţinută o cale de comunicare'. 

Regimul de la Phenian îl numise în luna iulie pe Mun Jong-Nam, un oficial din Ministerul de Externe, în postul de ambasador la Roma, vacant de peste un an. Noul ambasador începuse deja să lucreze, însă procedura de acreditare a sa era încă în desfăşurare.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri