Medicamentul antiparazitar Ivermectina a fost respins pentru tratarea sau prevenirea COVID-19 de către Agenţia Medicamentului din Franţa (ANSM), scrie AFP.
"Pe baza datelor disponibile până în prezent, nu putem răspunde favorabil la această cerere de autorizare temporară. Ca urmare a limitărilor lor metodologice, nu face posibilă susţinerea unui beneficiu clinic al Ivermectinei, indiferent de contextul său de utilizare, în tratamentul curativ sau în prevenirea bolii COVID-19", transmite ANSM.
Agenția a fost sesizată de Jean-Charles Teissedre, reprezentantul unei asociaţii şi a unor profesionişti din domeniul sănătăţii. Totuși, instituția a subliniat necesitatea efectuării unor ample studii clinice", riguroase din punct de vedere ştiinţific, pentru a fi posibilă utilzarea acesteia.
Și Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi OMS au recomandat să nu se utilizeze Ivermectina în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, cu excepţia studiilor clinice. Cu toate acestea, EMA a menţionat că Cehia şi Slovacia au permis utilizarea temporară a Ivermectinei pentru COVID-19.