Jurnalul.ro Ştiri Justitie Justin Ştefan (LPF): S-a făcut dreptate, un prejudiciu de 240 milioane de euro ar fi însemnat falimentul fotbalului

Justin Ştefan (LPF): S-a făcut dreptate, un prejudiciu de 240 milioane de euro ar fi însemnat falimentul fotbalului

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că prin achitarea LPF, FRF şi a foştilor preşedinţi Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir în dosarul dezafilierii clubului Universitatea Craiova, s-a făcut dreptate, el precizând că plata unui prejudiciu de 240 de milioane de euro ar fi însemnat falimentul total al fotbalului românesc. 

"Este un verdict normal pentru toate părţile implicate. În ceea ce priveşte Liga Profesionistă de Fotbal, trebuie menţionat faptul că ea nu a făcut altceva decât să aplice o hotărâre a Comitetului Executiv. Tocmai de aceea considerăm că s-a făcut dreptate şi din această perspectivă. Am spus-o de la început, am fost şi suntem nevinovaţi. 240 de milioane de euro nu valorează tot fotbalul românesc, cu toate echipele de club şi echipele naţionale. Un asemenea prejudiciu ar fi însemnat falimentul total al fotbalului, acest fenomen care şi aşa trece în această perioadă prin momente grele. Ziua de astăzi poate aduce crearea unei unităţi pentru salvarea fotbalului românesc", a spus Ştefan pentru AGERPRES. 

Referitor la faptul că fostul finanţator al FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, poate continua litigiul în civil, oficialul LPF a afirmat: "În ceea ce priveşte un eventual proces în civil, să nu uităm că hotărârea Comitetului Executiv al FRF privind dezafilierea Universităţii Craiova a fost menţinută de către Înalta Curte. Era anormal ca un litigiu de drept sportiv să ducă la condamnarea Ligii Profesioniste de Fotbal". 

Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv, joi, achitarea fostului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal Mircea Sandu şi a fostului preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir în dosarul dezafilierii clubului Universitatea Craiova. Cei doi au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, folosirea influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere şi sustragerea de sub sechestru. 

De asemenea, instanţa a dispus achitarea şi a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) şi a Federaţiei Române de Fotbal (FRF). 

Instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a dosarului, SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA având posibilitatea să deschidă un proces în instanţele civile. În acest sens, judecătorii au menţinut sechestrul pus pe bunurile lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, dar şi ale LPF şi FRF. 

Prin această decizie, CAB a desfiinţat practic decizia tribunalului prin care Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir trebuiau să plătească în solidar cu LPF şi FRF suma de 240 milioane de euro către clubul Universitatea Craiova. 

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată în iunie 2013 pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată; folosirea influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi sustragere de sub sechestru. 

Subiecte în articol: Justin Ştefan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri