Jurnalul.ro Ştiri Social Lia Olguţa Vasilescu: Actualele contracte de muncă se vor schimba

Lia Olguţa Vasilescu: Actualele contracte de muncă se vor schimba

Românii îşi pot lua adio de la contractele de muncă, în forma în care sunt ele astăzi.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că absolut toate contractele de muncă din România vor suferi modificări, în momentul în care se aplică măsura modificării sistemului de contribuții.

”Toate contractele de muncă vor fi modificate. Absolut toate contractele. REVISAL-ul va suporta aceste modificări fără nicio problemă”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, potrivit stiripesurse.ro.

În urmă cu o săptămână, ministrul Muncii a declarat la Antena3 că, începând de anul viitor, angajații din România vor avea o creștere a salariului net de circa 4%, prin scăderea contribuțiilor de la 39,25% la 35%.

"Angajatorul nu trebuie să pună niciun leu în plus, dacă nu pune niciun leu netul rămâne la fel, asta în condițiile în care nu am scădea contribuțiile, dar noi scădem contribuțiile de la 39,25% la 35% și impozitul pe salariu și o să vedeți că aveți o creștere pe net, mică e adevărat, circa 4% dar este o creștere, nu o scădere. Nu înțeleg de unde apare toată această isterie (...) Dvs, angajații, sunteți protejați și vom ieși cu date concrete când vom veni cu trecerea contribuțiilor ca să explicăm foarte bine și foarte argumentat oamenilor despre ce este vorba. Sunt foarte multe firme în România care nu plătesc contribuțiile pentru angajator, vi le rețin din salariu, dar nu le plătesc mai departe. Angajații de acolo nu beneficiază de asistență medicală, nu beneficiază de acești ani la pensie, pentru că neplătindu-se contribuțiile e ca și cum ai fi muncit la negru, deci nu iei pensie pe anii respectivi. Toate acestea le-am făcut ca să protejam angajatul", a precizat ministrul de resort.

Vasilescu a adăugat că transferul contribuțiilor de la angajator la angajat va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018, odată cu modificarea Codului fiscal.

 
 
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri