La catedră, etnologul Gheorghiță Ciocioi: „Puștiul, astăzi, la noi, e un tânăr încă necopt, aproape un ștrengar. Pușlama - cineva prost crescut, o lichea. De unde se trag, totuși, aceste două cuvinte? Românii, asemenea balcanicilor, au împrumutat cuvântul puști de la otomani - pușt - originea termenului dat fiind însă una persană. Ce însemna pușt în persană? - «Spate, partea din spate». Iar în sens figurat - «fund». Cuvântul este înrudit cu avestanul paršti-spate - și cu termenul sanscrit pṛṣṭha - spate, partea dorsală. De aici, sensul peiorativ întâlnit în turcă și în limbile balcanice, unde pușt a ajuns să însemne homosexual, sodomit, ori om lipsit de caracter. Thesaurus Linguarum Orientalium (1680): puşt - scortum sodomiticum, adică partener pasiv într-o relație homosexuală”.
Patalama, haimana, pușlama
Aceleași coordonate: „Dicționarele turcești de azi rețin definiția pentru pușt: tânăr, băiat care servește plăcerilor homosexualilor (TDK). Tinerii necăsătoriți erau jigniți prin această numire, fiind astfel «certați» «să intre în rândul lumii». În timp, la noi, termenul a fost «îmblânzit», ajungând din a desemna pe un tânăr dedat perversiunilor - cu păstrarea, totuși, a unor adăugiri «porcoase» (cu iertare...) - puști «cor..t», puști «gă…r» ,- la nevinovatul «tânăr necopt». După modelul patalama, pașalama (act oficial, din turcescul pașalama), haimana, de la rădăcina puști se va ajunge la puș(t)lama - printr-un sufix peiorativ românesc, sensul fiind acela de derbedeu, rătăcitor, lichea”.
Influența medio-bulgarei în Biserica noastră
În continuare, povestea numelui Gâdea, un nume de familie (astăzi), care nu se trage de la cel al vreunui călău: „Gâdea e un nume destul de răspândit la noi, mai ales în sudul țării. Și oricât ni s-ar părea de ciudat, în trecut, acesta era un nume... de botez. Ajuns, cu timpul, nume de familie. E întâlnit ca nume de botez în Oltenia, dar nu numai. Sunt chiar și ctitori de mănăstiri, boieri olteni ce poartă acest nume - ca, de pildă, Gâdea Balotescu, la Căscioarele, Vlașca. Numele, la origine, este unul slav (la fel ca Stan, din Stanislav, Ivan etc.), fiind datorat influenței medio-bulgarei în Biserica noastră”. Detaliat: „Gâdea este întâlnit des în documente slave și otomane de la sud de Dunăre și chiar mai aproape de zilele noastre (în nord-vestul și în centrul Bulgariei mai ales - Gădio, Gadio, Gădeo, Găde, Gadi, Gade, Gădev etc. - în regiunile Troian, Gabrovo, Sevlievo etc.”.
Unchiul Gavriil
Tot aici: „În slava sud-dunăreană, Gădio, Găde/Gădea s-a dezvoltat ca o formă diminutivală, populară - o prescurtare a numelui creștin Gavriil, fiind un exemplu clasic slav de adaptare a unor nume biblice-bisericești pentru a deveni mai ușor de pronunțat în viața de zi cu zi. Ultima parte a numelui este eliminată, iar primei silabe (Ga-) i se adăugă sufixul diminutiv antroponimic tipic sud-slav -tio/-dio (ca în Petăr - Petio, Mitko, Mitio etc.). Astfel, Gădeo, Gătio, Gadio, Găde etc., la sud de Dunăre, era serbat pe 26 martie și 8 noiembrie, numele apărând și în poezia și proza bulgară clasică (Cicio Gădeo - Unchiul Gâdea/Gavriil). Așadar, să nu ne speriem - Gâzii (deloc puțini) de astăzi, de la noi, n-au avut strămoși gealați, călăi. Au fost oameni pașnici, ca toți ceilalți”.
Cel care aduce pacea prin victorie
Alt nume cu înțeles uitat - Siegfried: „Nume rar la noi. De origine germană. În «althochdeutsch» (vechea germană «de sus»): sigu (victorie); fridu (pace, protecție, siguranță). În tălmăcire aproximativă: «cel care aduce pacea prin victorie». Nume purtat de mai mulți sfinți în decursul istoriei. De asemenea, prezent în «Cântecul Nibelungilor» (unde ucide dragonul și o trezește pe Brunhilda din somn)”.
Pastila de religie
De ce sârbii au obținut autocefalia înaintea românilor
O chestiune delicată expusă de Gheorghiță Ciocioi (cercetător preocupat și de etnologie religioasă) la „Pastila de religie”: „Uneori, e greu să răspunzi unor teologi care vorbesc despre «geniul sârbesc» și eșecurile românilor pe tărâm bisericesc. Nu, chiar n-a existat un «geniu diplomatic» sârb la obținerea autocefaliei lor în 1879, cu 6 ani înaintea de cea a românilor (1885). Pur și simplu vorbim de realități diferite...”.
Catolicii, cât mai departe de Balcani
Adică? „Chiar și în 1219, când Sfântul Sava a obținut recunoașterea Bisericii Sârbe din partea Patriarhiei Ecumenice, a fost o situație cu totul aparte: Patriarhia de Constantinopol se afla pe atunci în exil la Niceea, cetatea lui Constantin fiind ocupată de cruciați. Arhiepiscopul Sava va merge la Niceea și-l va convinge pe Patriarhul Manuel I că o biserică sârbă autocefală va fi un aliat de nădejde împotriva expansiunii catolice în Balcani. De fapt, interesele bizantinilor și sârbilor au fost unele comune sub presiunea dată - catolicii (pentru sârbi, maghiarii) cât mai departe de Balcani. După recunoașterea independenței Serbiei (1878), Patriarhia de Constantinopol acordă, da, oficial autocefalia Bisericii din Serbia - de fapt o restaurare a drepturilor istorice de la 1219”.
Cuza, la cuțite cu Patriarhia de pe Bosfor
De ce atât de simplu, în 1879, pentru sârbi, iar pentru români, independenți și ei din 1878, nu? „După crearea unui stat unificat românesc, în 1859, vor urma negocieri îndelungi cu Patriarhia Ecumenică legate de autocefalie. Și cum să fi acceptat Constantinopolul să piardă controlul asupra a două mitropolii bogate? După Unire, domnitorul Alexandru Ioan Cuza intră în conflict diplomatic deschis cu Constantinopolul: declară Biserica română neatârnată, numește mitropolitul, secularizează averile mănăstirești. Să pierzi un sfert din teritoriul arabil al României, prin mănăstirile închinate Locurilor Sfinte, deloc ușor de acceptat așadar de Constantinopol”.
Paie pe foc
În completare: „Serbia, în 1878, avea deja o autonomie bisericească recunoscută de aproape jumătate de veac (1831), nu avusese mănăstiri închinate, nimic de împărțit cu Constantinopolul. În timp ce România se afla într-un conflict canonic (Biserica noastră era numită chiar schismatică), «latifundiar» și financiar acut cu acesta. Astfel că românii au trebuit să aștepte până în 1885, când cu mare greutate vor fi rezolvate (parțial) problemele spinoase avute. Paie pe foc vor pune mai ales rușii, care voiau ca prin banii românești din latifundii să-și finanțeze campaniile de acaparare «ortodoxă» a Balcanilor. Corespondența lor cu Patriarhia Ecumenică și conferințele pe tema dată cerute de ei în epocă sunt de la sine grăitoare. Canonic, așadar, sârbii au fost «cuminți», astfel că, în 1879, după independență, Constantinopolul doar le-a prefăcut autonomia lor în autocefalie. Iată de ce cu românii lucrurile au stat, așadar, puțin mai altfel”.
Românii, asemenea balcanicilor, au împrumutat cuvântul puști de la otomani - pușt - originea termenului dat fiind însă una persană. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Ce însemna pușt în persană? - «Spate, partea din spate». Iar în sens figurat - «fund». Cuvântul este înrudit cu avestanul paršti-spate - și cu termenul sanscrit pṛṣṭha - spate, partea dorsală. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
După modelul patalama (act oficial, din turcescul pașalama), de la rădăcina puști se va ajunge la puș(t)lama - printr-un sufix peiorativ românesc, sensul fiind acela de derbedeu, rătăcitor, lichea. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Gâdea e un nume destul de răspândit la noi, mai ales în sudul țării. Și oricât ni s-ar părea de ciudat, în trecut, acesta era un nume… de botez. Ajuns, cu timpul, nume de familie. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
După Unire, domnitorul Alexandru Ioan Cuza intră în conflict diplomatic deschis cu Constantinopolul: declară Biserica română neatârnată, numește mitropolitul, secularizează averile mănăstirești. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog