Jurnalul.ro Ştiri Externe LOVITURĂ DE STAT în TURCIA. Premierul turc susţine că unii lideri ai loviturii de stat au fost arestaţi

LOVITURĂ DE STAT în TURCIA. Premierul turc susţine că unii lideri ai loviturii de stat au fost arestaţi

Premierul turc, Binali Yildirim, a declarat sâmbătă dimineaţa că unii dintre liderii loviturii de stat au fost arestaţi, transmite agenţia EFE.

"Mai mulţi pucişti au fost arestaţi. Democraţia va învinge" - este mesajul transmis de şeful executivului de la Ankara. "Noaptea aceasta Turcia este trează şi în stradă. Poporul ne-a dat puterea şi numai el ne va înlătura", a mai spus el.

În acelaşi timp, postul CNN Turk a anunţat că militarii s-au retras de la aeroportul Ataturk din Istanbul, unde se află mii de manifestanţi ce se opun loviturii de stat. www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri