Jurnalul.ro Cultură Muzica Madonna neagă acuzaţiile conform cărora ar fi cântat beată

Madonna neagă acuzaţiile conform cărora ar fi cântat beată

Regina muzicii pop, Madonna, a băut câteva pahare în plus dezamăgindu-şi fanii, relatează ziarul spaniol ABC.

Potrivit portalului TMZ, Madonna i-a dezamăgit pe unii spectatori veniţi să asiste la concertul ei din Louisville (Kentucky, SUA) din cadrul turneului Rebel Heart Tour, în timpul căruia se afla puternic sub influenţa alcoolului. Se pare că Madonna consumase câteva pahare în plus şi a făcut comentarii jignitoare privind accentul persoanelor care locuiesc în Kentucky.

Într-o postare video pe reţelele de socializare se vede cum mulţi spectatori îşi exprimă dezamăgirea faţă de artistă. "!Madonna este beată", a exclamă unul dintre cei prezenţi la show. "Este beată, dar este amuzantă!", adaugă o altă persoană.

Criticile faţă de cântăreaţă au fost cauzate şi de întârzierea de aproape trei ore cu care a început concertul şi s-au intensificat din cauza aparentei stări de ebrietate a cântăreţei prezente pe scenă. Unii s-au amuzat pe seama Madonnei, luând-o în derâdere, în timp ce alţii pur şi simplu s-au enervat pentru lipsa de respect arătată de solistă.

Madonna şi-a continuat însă concertul până la final, iar mai târziu a ţinut să dea explicaţii pe contul său de Instagram: "Mulţumesc, Louisville! Pentru acele persoane care cred tot ceea ce citesc le spun: Nu beau niciodată, cânt! Show-ul meu este de 2 ore şi 15 minute în care cânt şi dansez încontinuu... Aşa se întâmplă când oamenii nu citesc cărţi şi îşi iau informaţiile de pe TMZ", a tranşat artista pe reţeaua de socializare.

Concertul din Louisville face parte din "Rebel Heart Tour", cel de-al zecelea turneu muzical al divei americane, care a început în septembrie 2015 la Montreal (Canada) şi se va încheia în martie 2016, la Sidney (Australia).

Subiecte în articol: madonna madonna beata pe scena
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri