Jurnalul.ro Ştiri Locale Masivul Făgăraș - risc mare de avalanșă și la altitudini mai mici de 1.800 de metri

Masivul Făgăraș - risc mare de avalanșă și la altitudini mai mici de 1.800 de metri

În Masivul Făgăraş există risc mare de producere de avalanşe şi la altitudini mai mici de 1.800 de metri, potrivit unei informări remise sâmbătă AGERPRES de Centrul Meteorologic Regional Transilvania-Sud. 

Potrivit sursei citate, este risc mare, de gradul patru pe o scară de la unu la cinci, de producere de avalanşe peste 1.800 de metri şi sub 1.800 de metri în Munţii Făgăraş, unde se înregistrează cel mai mare strat de zăpadă din ţară, de 228 centimetri, la staţia meteo Bâlea Lac. 

Meteorologii avertizează că este risc mare de avalanşe la peste 1.800 de metri şi în Munţii Bucegi, Ţarcu-Godeanu şi Parâng-Şureanu. În aceste masive, sub 1.800 de metri, riscul este de gradul trei pe o scară de la unu la cinci.

AGERPRES

Subiecte în articol: masivul fagaras avalansa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri