Jurnalul.ro Ştiri Observator Micro-vacanţele, noua tendinţă a anului 2019. Destinaţii şi recomandări

Micro-vacanţele, noua tendinţă a anului 2019. Destinaţii şi recomandări

Vacanţele de tip "city break" sunt grozave pentru cei care au un program aglomerat, însă cei care nu îşi permit nici măcar câteva zile de vacanţă pot opta pentru micro-concedii, de 24 de ore, care se anunţă a fi noua tendinţă a anului 2019.

În acest sens, platforma TripExpert vine cu o serie de recomandări.

Viena, Austria

Poţi vedea oraşul de sus dacă te urci în Roata Riesenrad, cu o înălţime de 65 de metri, apoi să mănânci brânză, cârnaţi şi să bei vin la Neni Am Naschmarkt, să vizitezi palatul Hofburg şi cele mai cunoscute muzee şi galerii de artă. Încheie ziua în Palmenhaus, cea mai mare seră dotată cu un restaurant şi bar, unde poţi comanda câteva cocteiluri.

Lisabona, Portugalia

Fă o scurtă incursiune la Castelul São Jorge, bea o cafea proaspătă şi mănâncă nişte pastéis de nata (tarte cu cremă de vanilie) la Martinho da Arcada, cel mai vechi restaurant din oraş, şi contemplă apusul la Park, un bar pe acoperiş în Chiado, cu DJ-i, cocteiluri şi gustări.

Barcelona, Spania

Oraşul este cunoscut pentru plaje, biserici şi muzee, aşa că nu rata clădirile concepute de arhitectul Antoni Gaudi, fă cumpărături în La Rambla, vizitează Muzeul Pablo Picasso şi fă plajă la Barceloneta.

Amsterdam, Olanda

Poţi închiria o bicicletă cu care să te plimbi prin oraş, pentru a-ţi deschide apetitul pentru nişte clătite tradiţionale olandeze. Te odihneşti în Begijnhof, o oază de linişte în mijlocul unei zone dedicate cumpărăturilor. Fă o plimbare pe canal şi nu uita de Rijksmuseum.

Ljubljana, Slovenia

Rezervă un tur gastronomic cu Top Ljubljana Foods - vei petrece patru ore degustând mâncare bună şi vinuri fine. Ia-ţi o pauză de cafea turcească la Slovenska Hiša şi apoi vizitează piaţa de vechituri din Stara Roba, Nova Roba.

Paris, Franţa

Mergi direct la Muzeul Luvru, admiră capodopere ale artei mondiale şi apoi comandă un croasant proaspăt şi o ciocolată caldă la una dintre cafenelele din împrejurimi. Ia o băutură aperitiv şi nişte "tapas al fresco" (gustări) la Rosa Bonheur. Vizitează celebra librărie La Belle Hortense şi nu uita să explorezi catacombele.

 

 

Subiecte în articol: micro-vacanţe
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri