Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Mihai Bendeac, declaraţie emoţionantã pe scena iUmor: „Îi sunt recunoscãtor pe viaţã!”

Mihai Bendeac, declaraţie emoţionantã pe scena iUmor: „Îi sunt recunoscãtor pe viaţã!”

Sâmbãta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, juraţii iUmor vor avea parte de surprize de proporţii când pe scenã vor urca o mulţime de prieteni dragi, dar şi oameni pe care nu s-ar fi aşteptat vreodatã sã îi vadã în acest context şi care nu vor avea nicio reţinere în a face glume pe seama lor. La platou, surpriza a fost pãstratã pânã în ultima clipã, astfel cã juraţii habar nu au avut cine urma sã intre pe scenã în ediţia specialã de roast-uri, emoţiile fiind pe mãsurã!

 

               Printre invitaţii speciali ai ediţiei de roast iUmor se numãrã şi actorul George Ivaşcu, un om cu o deosebitã însemnãtate pentru Mihai Bendeac. Atunci când a fost anunţat pe scenã, colegii de juriu nu au putut sã nu observe reacţia lui Mihai: „Am simţit cum se topeşte!”, a mãrturisit Delia. Vizibil emoţionat, Mihai a savurat momentul de roast şi imediat dupã, le-a fãcut o mãrturisire emoţionantã colegilor sãi din juriu, dar şi celor prezenţi în salã. 

                „E un om absolut minunat şi îi sunt recunoscãtor pe viaţã, lui şi domnului Gelu Colceag!”, pentru ca mai apoi sã continue cu o poveste de la începuturile carierei lui. „La un moment dat, i-am zis mamei cã o sã mã fac actor şi ea, sãraca, s-a dus la o casã de bilete de la un teatru, mai exact de la Teatrul de Comedie şi le-a spus: << Am şi eu un bãiat care vrea sã se facã actor! >>. Aşa am ajuns la teatru şi absolut uluitor este faptul cã prima întâlnire cu George Ivaşcu a avut loc la douã sãptãmâni distanţã, în cabina în care eu stau, de ani de zile, la Teatrul de Comedie. Şi, culmea, în acest moment joc cu domn’ profesor în spectacolul „Revizorul”, unde stãm amândoi în cabina respectivã, ceea ce e absolut fascinant şi foarte emoţionant! M-a pregãtit pentru teatru!”, a mai spus juratul iUmor. 

               

               Întregul moment va putea fi urmãrit sâmbãta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, în cea mai nouã ediţie iUmor dedicatã roast-urilor.  Ilona Brezoianu, Monica Davidescu, Anda Adam, Mira, Maria Buzã, Marcel Pavel, Daniel Lazãr, George Ivaşcu, Şerban Pavlu sau Radu Herjeu (membru al Consiliul Naţional al Audiovizualului) vor urca pe scena iUmor și nu vor avea nicio reținere sã-i ironizeze pe cei trei jurați. Cum au reacționat Delia, Mihai Bendeac și Cheloo la momentele de roast special pregãtite pentru ei, telespectatorii pot afla sâmbãtã, de la ora 20.00, la Antena 1, în cea mai nouã ediţie iUmor. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri