Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Mihai Tasici merge în finala iUmor, sezonul 9

Mihai Tasici merge în finala iUmor, sezonul 9

Mihai Tasici este cel de-al nouălea concurent din acest sezon care merge în finala iUmor, după ce i-a încântât pe cei trei jurați cu numărul său de stand-up, dar și pe cei de acasă.

Mihai Tasici se va întâlni în marea finală cu ceilalți șapte preferați ai telespectatorilor de până acum: Andrei Ungureanu (Omul cu Tourette), Giorgiana Lupu, Biba Struja, Ștefan Nistor, Mădălin Ghioc, Cristi Manolescu, Alin Georgescu și Gabriela Porumbacu. 

            Dacă ar fi să ne luăm după spusele sale, Mihai este cel mai puțin amuzant membru al familiei Tasici, iar Delia a recunoscut și ea inițial că nu se aștepta ”să iasă un moment atât de bun din acest concurent”. ”Nefericirea ta ne înveselește!”, i-a spus Cheloo lui Tasici, la finalul unui număr plin de autoironie, care i-a adus trei voturi pozitive. 

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri