Doi voluntari de la o organizaţie caritabilă din Germania, care sortau lenjerie donată, au descoperit prin rufăria primită o pungă de plastic care conţinea mii de mărci germane, relatează miercuri DPA.
Cei doi voluntari din landul Renania de Nord-Westfalia au informat poliţia despre descoperire, iar proprietarii de drept ai vechii valute vest-germane au fost localizaţi, a informat poliţia miercuri.
Poliţiştii nu au indicat care este valoarea exactă descoperită, însă au precizat că este vorba de o sumă de cinci cifre.
Potrivit DPA, la cursul de schimb actual, 10.000 de mărci germane ar fi echivalente cu aproximativ 5.725 de dolari.