Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul Finanțelor se împrumută de pe piețele externe 2 miliarde de euro

Ministerul Finanțelor se împrumută de pe piețele externe 2 miliarde de euro

Ministerul Finanţelor se împrumută de pe pieţele externe, lansând obligaţiuni în euro pe 6 ani şi pe 12 ani. Suma totală este de  2 miliarde de euro.

Emisiunea de eurobonduri vine după ce recent statul s-a împrumutat în dolari.

Obligaţiunile în euro pe 6 ani au scadenţa stabilită pentru 7 martie 2028, iar cele pe 12 ani vor ajunge la maturitate în 7 februarie 2034, scrie Bloomberg.

La eurobondurile pe 6 ani dobânda indicativă este mid-swap +215 puncte de bază, iar pentru eurobondurile pe 12 ani reperul de cost este mid-swap +355 puncte de bază.

Intermediarii emisiunii sunt Citi, Erste Group, HSBC, ING, J.P. Morgan, Societe Generale.

La cea mai recentă licitaţie pe pieţele internaţionale din 2022, Ministerul Finanţelor a împrumutat suma totală de 2,4 miliarde de dolari prin obligaţiuni pe 5 ani şi pe 10 ani, inclusiv refinanţările unor obligaţiuni în dolari lansate în anii trecuţi.

Prin obligaţiunile în dolari pe 5 ani, statul a împrumutat 1,35 miliarde de dolari, iar prin bondurile pe 10 ani, suma totală a ajuns la 1,06 miliarde de dolari, din care 310 milioane de dolari reprezintă refinanţările unor titluri emise anterior cu scadenţa în 2022, 2023 şi 2024.

Subiecte în articol: imprumut obligatiuni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri