Zi deosebit de importantă pentru comemorarea morţilor, în sâmbăta Moşilor de vară Biserica Ortodoxă face pomenirea tuturor celor trecuţi la cele veşnice, cunoscuţi sau necunoscuţi – strămoşii noştri. În lumea satului românesc sărbătoarea este numită Moşii cei Mari sau Moşii Duminicii Mari (a Rusaliilor). Femeile meg la biserică dis-de-dimineaţă, apoi dau de pomană blide din lut cumpărate de la târgurile Moşilor, în care pun păsat sau orez cu lapte, şi oale cu vin sau apă, aşezând la codiţa lor frunze de leuştean, bucheţele de cireşe şi flori.
Duminică, la cincizeci de zile de la Învierea Domnului şi la zece zile de la Înălţare, creştin ortodocşii prăznuiesc Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile.
Aflaţi laolaltă, la Ierusalim, Sfinţii Apostoli au primit, prin puterea Sfântului Duh, pogorât peste ei în chip de limbi de foc, harul şi binecuvântarea de a fi mărturisitori ai Lui Hristos Dumnezeu Celui mort şi înviat a treia zi, prin vestirea Evangheliei spre a fi înţeleasă de toate neamurile. Sfânta Scriptură ne spune: “Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi (Apostolii – n.n.) împreună, la un loc. Şi fără de veste s-a făcut din cer un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau. Şi limbi ca de foc li s-au arătat, împărţite, şi au şezut pe fiecare din ei. Şi s-au umplut toţi de Duh Sfânt şi au început să grăiască în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau locuind în Ierusalim Iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi când s-a făcut vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei grăind în limba sa.
Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile sau Cinzecimea) este una dintre cele mai vechi sărbători creştine. În anii de început ai creştinismului, catehumenii primeau de Cinzecime botezul. În această zi, casele se împodobeau cu flori şi ramuri verzi, cu precădere de nuc şi de tei. Astăzi, creştinii duc la biserică frunze de nuc, pe care preoţii le binecuvântează iar credincioşii le păstrează cu evlavie, la icoanele din casă, ca simbol al limbilor de foc, al Sfântului Duh Care S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.
Sărbătoarea Sfintei Treimi este rânduită de Biserică după sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, aceasta pentru a ne învăţa că numai prin prezenţa şi lucrarea harului Duhului Sfânt mintea şi sufletul nostru se luminează, dobândesc putere de înţelegere şi, mai ales, de simţire a lui Dumnezeu şi a lucrării Sale mântuitoare.