Jurnalul.ro Ştiri Locale Neamț: Două persoane, soţ şi soţie rănite în urma ciocnirii între un camion și un autoturism

Neamț: Două persoane, soţ şi soţie rănite în urma ciocnirii între un camion și un autoturism

Două persoane, soţ şi soţie, au fost rănite, joi, în urma unui accident produs pe raza localităţii Vânători din judeţul Neamţ, după ce un camion şi un autoturism au intrat în coliziune, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Elena Bulgărea.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în intersecţia dintre DN 15B şi DJ 155C, în momentul în care şoferul unui autoturism, care circula pe drumul secundar, a pătruns în intersecţie fără a acorda prioritate unui autocamion care circula regulamentar.

În urma impactului, şoferul de 74 de ani şi soţia sa, în vârstă de 68 de ani, ambii din Constanţa, au fost răniţi. Bărbatul aflat la volan a rămas încarcerat, având nevoie de intervenţia unui echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a fi scos din maşina contorsionată.

Cele două victime au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri