Jurnalul.ro Ştiri Vremea Nicolae Ciucă anunță monitorizarea situațiilor provocate de fenomenele meteo

Nicolae Ciucă anunță monitorizarea situațiilor provocate de fenomenele meteo

de Redacția Jurnalul    |   

Premierul Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode și șeful DSU, Raed Arafat, au stabilit o serie de măsuri pentru optimizarea misiunilor de răspuns, la nivel național, pe fondul fenomenelor meteo.

„Monitorizăm situația generată de fenomenele meteorologice periculoase din această perioadă și continuăm să intervenim în sprijinul cetățenilor care au nevoie de ajutor”, trnamite Nicolae Ciucă pe Facebook.

Forțe ale MAI - pompieri, polițiști, jandarmi - , alături de serviciile de Ambulanță, Salvamont și personal specializat din cadrul Administrației Drumurilor sunt în misiune pentru deblocarea traficului rutier și pentru sprijinirea oamenilor. Mijloacele si echipamentele sunt operative și, în 14 județe au fost activate Centrele Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul ISU.

"Suntem in legătură și cu autoritățile locale pentru a răspunde solicitărilor semnalate de cetățeni și, la nevoie, echipaje de salvatori, cu tehnică aflată în dotare să se deplaseze în sprijinul acestora.

Totodată, la nivelul Guvernului am luat măsuri pentru asigurarea energiei necesare consumului cetățenilor și mediului de afaceri. Avem rezervele necesare de gaze naturale pentru a trece cu bine iarna. Gradul de umplere a depozitelor este astăzi la peste 62% din capacitate, ceea ce asigură consumul necesar populației și economiei, indiferent de condițiile meteorologice ale acestei ierni”, precizează premierul.

Subiecte în articol: nicolae ciuca meteo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri