Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicușor Dan se apără de dezvăluirile din presă cu un proces împotriva Gabrielei Firea

Nicușor Dan se apără de dezvăluirile din presă cu un proces împotriva Gabrielei Firea

de Ion Alexandru    |   

Candidatul independent la Primăria București, susșinut de PNL și USR-PLUS, Nicușor Dan, a anunțat, ieri, că va intenta un proces civil împotriva primarului general al Capitalei, Gabriela Firea,  “pentru calomnie și afirmații calomnioase”, după înregistrarea explozivă făcută publică de Dana Budeanu. Este vorba despre o convorbire în care Nicușor Dan intervenea pe lângă funcționarii Primăriei Sectorului 4 în favoarea unui controversat om de afaceri care a construit în Parcul Copiilor.

Nicușor Dan anunță că Gabriela Firea a făcut afirmații calomnioase la adresa sa și va trebui să răspundă.

„A spus despre mine, explicit, că am luat bani pentru a ajuta cetățeni în diferite chestiuni. Înțeleg că ea nu poate să conceapă ca cineva să-și dedice 15 ani din viață ca să apere niște principii, niște oameni împotriva abuzurilor autorităților. Nu poate să înțeleagă, pentru că nu e în sistemul ei de valori că cineva poate să doneze din banii lui, gratuit, pentru o cauză”, a spus contracandidatul Gabrielei Firea. El a recunoscut veridicitatea înregistrării și a precizat că “am obligația să apăr spațiul public de dejecții revărsate de un contracandidat politic”

Subiecte în articol: nicusor dan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri