Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Norvegia, țara în care admiri măreția nordului

Norvegia, țara în care admiri măreția nordului

Dacă vreţi să vedeţi măreţia naturii, cea mai pură culoare a cerului şi a apelor, oraşe şi sate care şi-au păstrat identitatea şi tradiţiile, unde prosperitatea e arătată cu decentă şi dacă vreţi să cunoaşteţi oameni prietenoşi veniţi în Norvegia.

În nordul Europei, pe coasta vestică a Scandinaviei, între apele Mării Nordului care au tăiat munţii cu sute de fiorduri şi Suedia, sora ei mai mare, este Norvegia.

O ţară unde tradiţiile şi modernitatea trăiesc bine împreună, unde bogăţia adusă de veniturile din petrol şi o anume concepţie sănătoasă despre viaţă au creat un stat care respiră frumuseţe şi bunăstare. Principalele atracţii turistice ale Norvegiei sunt cu siguranţă fiordurile care crestează toată coasta până mult după Cercul Arctic, dar şi pădurile, munţii sau natură sălbatică.

În oraşe şi sate sunt adevărate comori ale culturii tradiţionale , comori sunt şi în muzee sau în siturile încărcate de istorie care marchează rolul pe care l-a avut acesta ţară scandinavă în istoria lumii.

Norvegia atrage şi cu marile sale epopei despre vajnicii wikingi sau cu poveştile născute în jurul fiinţelor fabuloase, troli şi zane, în care chiar şi unii adulţi mai cred deşi nu recunosc, care sunt însă oricum intens cultivate şi în scop turistic.

Ţara se străbate uşor căci e împânzită de o reţea de patru mii de km cai ferate şi 90 de mii de km de drumuri într-o excelenţă condiţie care leagă cele mai importante oraşe, Oslo, Bergen, Stavanger, Trondheim sau Tromsø sau care duc către cele mai îndepărtate zone din interiorul ţării sau până în nordul extrem. Atenţie însă dacă doriţi să călătoriţi motorizat! Drumurile sau atotostăzile care trec prin păduri sunt frecvent traversate de elanii sau renii din sălbăticie, mai ales arunci cînd mănâncă mere şi .... se ameţesc.

Subiecte în articol: Norvegia turism
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri