Jurnalul.ro Ştiri Observator Nouă ipoteză în tragedia din ziua de Crăciun

Nouă ipoteză în tragedia din ziua de Crăciun

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi susţin că directorul Bibliotecii Central Universitare din Iaşi, Bogdan Petru Maleon, şi soţia sa s-au sinucis în prima zi de Crăciun, la o diferenţă de câteva ore. Astfel se contrazice prima ipoteză, cea a crimei urmată de sinucidere.

„Din primele cercetări care s-au efectuat în cursul după amiezii de ieri şi în cursul dimineţii, respectiv, concluziile preliminare ale necropsiei, au fost înlăturate suspiciunile privind uciderea celor două persoane, lipsa semnelor de violenţă şi lipsa oricăror semne de autoapărare pe corpul cadavrelor astfel încât, în acest moment, concluzia la care am ajuns este că cele două persoane s-au sinucis la o diferenţă de două trei ore, decesul intervenind cu aproximativ 8 - 10 ore înainte de ora la care au fost găsite cadavrele", a declarat, ieri, Carmina Pascal, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

În ziua de Crăciun, directorul Bibliotecii Central Universitare din Iaşi, Bogdan Petru Maleon, în vârstă de 41 de ani, a fost găsit spânzurat de o grindă din casă, iar soţia sa, Anda Elena, în vârstă de 38 de ani, a fost găsită zăcând fără suflare pe podeaua aceleiaşi încăperi. Cei doi au fost găsiţi în locuinţa lor de pe strada Alistar, de o rudă care era îngrijorată că nu au ajuns la masa de Crăciun şi nici nu răspundeau la telefon.

Bogdan Petru Maleon era profesor universitar la Facultatea de Istorie din cadrul UAIC. Anda Elena Maleon a absolvit Facultatea de Istorie şi masterul de Managementul Afacerilor Mici şi Mijlocii, la Universitatea din Iaşi, și a activat în domeniul auto şi financiar. Cei doi nu aveau copii.

„Suntem profund şocaţi şi întristaţi de tragedia petrecută în familia profesorului Maleon. (...) În semn de respect faţă de toţi cei afectaţi, rugăm comunitatea academică şi opinia publică să păstreze o cuvenită discreţie în această situaţie încă greu de înţeles„ Mesaj al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri