O femeie din Franţa, care şi-a urmat fiul în Siria, unde acesta lupta pentru Statul Islamic, a fost chemată în faţa instanţei în Paris, joi, şi poate fi condamnată la 10 ani de închisoare, scrie The Guardian.
Christine Riviere, în vârstă de 51 de ani, poreclită “Jihaddy Granny” de către investigatori, a declarat că dorea să-şi sprijine fiul şi să petreacă timp cu el, existând posibilitatea ca acesta să moară pe câmpul de luptă. Aceasta este acuzată de conspiraţii criminale şi posibila pregătire de atacuri teroriste.
Riviere, din Troyes, din estul Franţei, este cea mai bătrână dintr-un grup de 30 de femei suspectate de legături cu terorismul, având în vedere călătoriile făcute de acestea între Franţa şi Siria. Cel mai mic băiat al Christinei Riviere, Tylor Vilus, s-a convertit la Islam în 2011, când avea 21 de ani, fiind radicalizat. Acesta s-a mutat în Tunisia pentru a se alătura grupului jihadist de acolo. Riviere l-a urmat în Tunisia şi s-a convertit ideilor radicale împărtăşite de fiul ei.
Vilus a plecat în Siria în 2013 cu sprijinul mamei sale. Când acesta i-a spus mamei sale, într-un mesaj descoperit de investigatori, că a primit un rang mai înalt în cadrul Statului Islamic, aceasta i-a răspuns: “Ştiam că o să te descurci, eşti făcut pentru asta”. De asemenea, Riviere a încercat să-i găsească o potenţială soţie, interesată să se alăture Statului Islamic.
Riviere a fost arestată în iulie 2014 când se pregătea să se mute permanent în Siria, după trei vizite la fiul ei în zonele ocupate de Isis în perioada 2013-2014. Aceasta a spus judecătorilor că se simte bine în Siria şi că preferă să locuiască acolo decât în Franţa, “în ciuda bombelor şi împuşcăturilor”.
“Vreau să petrec cât mai mult timp cu fiul meu înainte să moară... Ştiu că asta o să se întâmple, desigur, iar dacă o să se întâmple o să mă bucur pentru că ştiu ce înseamnă asta pentru el. Ştiu că o să aibă un loc în paradis... Vreau ce vrea şi el, ca orice mamă bună”, a spus aceasta investigatorilor.
Riviere a negat posibilul sprijin financiar acordat pentru Statul Islamic, spunând că este “normal” să îi trimită bani fiului ei. De asemenea, a negat implicarea personală în lupte pentru Statul Islamic. Întrebată despre imaginile cu ea în care se află în Siria şi este înarmată, a spus că toată lumea poartă arme acolo. Mai multe imagini de propagandă au fost găsite în calculatorul ei.
Vilus a fost arestat în iulie 2015 în Turcia, când călătorea cu un paşaport suedez, iar, în prezent, se află în închisoare în Franţa, în aşteptarea procesului. Se desfăşoară o anchetă privind rolul acestuia în cadrul Statului Islamic.