Jurnalul.ro Ştiri Locale Olt: Două persoane au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat

Olt: Două persoane au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat

Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident produs duminică, la Valea Mare, în judeţul Olt, între un autoturism şi un microbuz.

Microbuzul s-a răsturnat pe carosabil după impactul cu autoturismul. În microbuz se aflau trei pasageri şi şoferul, iar în autoturism era numai conducătorul auto. Au fost transportaţi la spital un pasager din microbuz şi şoferul autoturismului.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Olt, accidentul s-a produs în condiţiile în care şoferul autoturismului nu a acordat prioritate de trecere microbuzului şi a intrat în coliziune cu acesta.

"Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un conducător auto, în vârstă de 48 de ani, din comuna Vâlcele, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 657, pe raza localităţii Valea Mare, la intersecţia cu DJ 653, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui microbuz, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat pe carosabil. Două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

În ajutorul victimelor au intervenit pompieri şi echipaje de la Ambulanţă, toate persoanele din autovehiculele implicate în accident fiind găsite conştiente. Patru dintre ele au fost asistate medical la faţa locului şi două - şoferul autoturismului şi un pasager din microbuz - au fost transportate la UPU Slatina.

Microbuzul era condus regulamentar de un bărbat, de 48 de ani, din comuna Schitu. După testarea cu aparatul alcooltest, a reieşit că niciunul dintre cei doi conducători auto nu consumase alcool.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri