Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa cere comunității internaționale să le sprijine pe victimele cutremurului

Papa cere comunității internaționale să le sprijine pe victimele cutremurului

de Redacția Jurnalul    |   

Papa Francisc a făcut apel la sprijin pentru victimele cutremurului în timpul audienței sale săptămânale de la Vatican.

Papa Francisc a făcut apel la comunitatea internațională ca să continue să sprijine eforturile de salvare după cutremurul de luni din Turcia.

La finalul audienței sale săptămânale de la Vatican, el a încurajat lumea să arate „solidaritate cu aceste țări", referindu-se la Turcia și Siria.

„Mă rog pentru ele cu emoție și am vrut să spun că sunt aproape de acești oameni, de familiile victimelor și de toți cei care suferă din cauza acestui dezastru devastator", a spus Papa, potrivit Sky News.

Echipele de urgență din numeroase țări continuă să caute persoane prinse sub dărâmături în Turcia și Siria.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Papa Francisc cutremur
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri