Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, s-a ales cu a doua moţiune simplă pe numele său în doar şapte luni, după ce a dezvăluit în plenul Consiliului Superior al Magistraturii că a minţit la CEDO în privinţa bugetului alocat pentru penitenciare. PSD a depus la Cameră textul moţiunii cu titlul “Şi minciuna poate să ucidă”, iar documentul ar putea fi dezbătut şi votat astăzi în plen.
“Textul moţiunii este deja redactat şi sunt toate şansele ca mâine (astăzi - n.r.) să se dezbată şi să se şi voteze în plen. Declaraţiile pe care le-a făcut doamna ministru al Justiţiei nouă ni se par foarte grave. Doamna ministru are posibilitatea, dacă va dori să vină în Parlament, pentru că domnul Irimescu (ministrul Agriculturii – n.r.) nu a venit în Parlament când s-a dezbătut moţiunea simplă împotriva dumnealui, are şansa să poată să explice ce a vrut să spună", a anunţat ieri Liviu Dragnea. Declaraţia la care face referire liderul PSD a fost făcută de Raluca Prună în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii de joia trecută, atunci când ministrul Justiţiei le-a spus magistraţilor că a minţit CEDO când a spus că a fost asigurat un buget de aproape un miliard de euro pentru şapte penitenciare, banii nefiind prevăzuţi în buget, ci doar pe hârtie.
“Am minţit la CEDO”
"Ştiţi cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus şi am minţit la CEDO, şi spun bine minţit la CEDO, că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român... Deci, eu am minţit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, ergo aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că în realitate în buget noi nu aveam aceşti bani", a susţinut Raluca Prună în plenul CSM. În luna aprilie, Parlamentul a respins prima moţiune simplă împotriva unui ministru din Cabinetul Cioloş, depusă de ALDE pe numele ministrului Justiţiei. „Cu o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic”, a fost declaraţia neinspirată care a stârnit criticile parlamentarilor.
Raluca Prună ar fi al doilea ministru tehnocrat în cazul căruia Parlamentul adoptă o moţiune simplă, după ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.