Jurnalul.ro Ştiri Observator Pintea: Analizăm ca până la finele anului să putem introduce utilizarea medicală a unui compus al canabisului - canabidiol

Pintea: Analizăm ca până la finele anului să putem introduce utilizarea medicală a unui compus al canabisului - canabidiol

Comisia înfiinţată la nivelul Ministerului Sănătăţii va analiza posibilitatea ca până la finalul anului să poată fi folosit în scop medical un compus al canabisului - canabidiolul, a afirmat ministrul Sorina Pintea, ea precizând că pe această zonă există studii.

"A fost doar o primă întâlnire. Săptămâna viitoare vom avea o a doua întâlnire. Eu am mai cooptat în acea comisie preşedinţi ai comisiilor de specialitate, respectiv am lărgit comisia cu preşedintele Comisiei de anestezie-terapie intensivă. Vom analiza astfel încât până la sfârşitul anului să putem introduce utilizarea canabisului în scop medicinal, a unui compus - canabidiolul, am mai explicat, pentru că pe această zonă avem studii. Deocamdată, alţi compuşi nu putem să introducem pentru că nu există studii clinice în acest sens sau există studii care nu sunt foarte concludente", a declarat Sorina Pintea, marţi, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

AGERPRES

Subiecte în articol: pintea canabidiol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri