Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiul uriaș din spitalul privat din Cluj-Napoca a pornit dintr-un garaj

Incendiul uriaș din spitalul privat din Cluj-Napoca a pornit dintr-un garaj

de Redacția Jurnalul    |   

Incendiul din spitalul privat din Cluj-Napoca a pornit dintr-un spațiu exterior al imobilului, respectiv un garaj, și a toată clădirea a fost inundată cu fum, potrivit pompierilor clujeni.

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit în timpul nopții de joi spre vineri la un incendiu care a afectat spitalul privat situat pe strada Frunzișului din Cluj-Napoca.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 22:32, iar incendiul s-a manifestat într-un spațiu exterior al spitalului.

„Imobilul a fost inundat cu fum, astfel că am declanșat planul roșu de intervenție începând cu ora 22:44. Echipajele noastre au lichidat rapid incendiul care se manifesta cu flacără deschisă într-o zonă de garaj, cu posibilitate de propagare la etajele superioare”, transmite ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, concomitent cu acțiunile de stingere a incendiului, au evacuați 12 pacienți, dintre care doi erau internați la secția ATI. Restul pacienților s-au autoevacuat cu ajutorul personalului medical. În total au fost evacuați toți cei 29 de pacienți. Dintre aceștia, 20 au fost transportați la unitățile spitalicești din Cluj-Napoca de către ambulanțele SMURD și SAJ. Ceilalți 9 au optat să meargă la propriul domiciliu.

Alerta de plan roșu a fost dezactivată la ora 00:25.

O comisie va stabili cauza probabilă a incendiului în perioada următoare.

 

 

 

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: incendiu spital cluj napoca plan rosu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri