Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăria sectorului 2 doreşte să dezvolte infrastructura supraterană a staţiei de metrou Pipera

Primăria sectorului 2 doreşte să dezvolte infrastructura supraterană a staţiei de metrou Pipera

Viceprimarul sectorului 2 Dan Cristian Popescu anunţă că Metrorex şi-a dat acordul ca autorităţile locale să investească în infrastructura supraterană a staţiei de metrou Pipera, precizând că a fost solicitat acordul Primăriei Generale pentru o linie directă de autobuz între Obor şi Pipera.

"Am cerut celor de la metrou să ne lase să investim în staţia de metrou Pipera, am primit ieri răspunsul afirmativ şi un parcurs birocratic pe care trebuie să îl urmăm pentru a ne putea implica. Ne-am oferit să investim noi în dezvoltarea infrastructurii supraterane a acestei staţii, pentru că sunt foarte puţine ieşiri, e un blocaj foarte mare acolo. În paralel am cerut şi Primăriei Capitalei să ne scape de construcţiile ilegale din acea zonă. Sunt tot felul de terase, date anii trecuţi, tot felul de contracte ciudate. Este domeniu public şi noi am vrea ca acea zonă să fie pe măsura investiţiilor private din zona Pipera", a spus viceprimarul, într-o conferinţă de presă.

Popescu a menţionat că autorităţile locale au o "preocupare specială" pentru zona Dimitrie Pompeiu şi că în decembrie a fost organizată o dezbatere publică pe acest subiect.

"Tot în urma dezbaterii publice de la primărie, săptămână trecută am cerut Capitalei să vizeze o linie directă între Obor şi Pipera. O linie directă de STB, fără staţii, care să transporte oameni din zona Obor către Pipera", a spus el.

În ceea ce priveşte proiectele vizate pentru staţia de metrou Pipera, viceprimarul a precizat că acestea presupun investiţii de ordinul milioanelor de euro.

"Avem în vedere parteneriate cu investitorii privaţi de acolo şi dânşii o să acopere parte din investiţii", a menţionat Popescu.

El a adăugat totodată că primăria de sector analizează posibilitatea realizării unei străpungeri de la Bulevardul Dimitrie Pompeiu, în diagonală, către Barbu Văcărescu.

"Sunt foarte multe străzi între Fabrica de Glucoză şi Dimitrie Pompeiu, foarte multe potenţiale străzi între Dimitrie Pompeiu şi Pipera, care sunt parţial expropriate, parţial donate. Ne trebuie concursul Primăriei Capitalei pentru a termina aceste exproprieri sau a cumpăra, dacă e nevoie, mici bucăţele - undeva e şi un cămin de nefamilişti care ar trebui mutaţi în altă parte - şi cred că, dacă există concursul Primăriei Capitalei, putem avea foarte repede, în maxim doi ani de zile, 20-30 de străzi noi în acest perimetru restrâns: Fabrica de Glucoză şi sudul ei, până la Pipera. Şi ar putea îmbunătăţi traficul din acea zonă", a susţinut el.

AGERPRES

Subiecte în articol: primaria sector 2 pipera obor metrou
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri