Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Probleme cu somnul? Cum să adormi în doar două minute

Probleme cu somnul? Cum să adormi în doar două minute

Somnul poate fi un exerciţiu dificil pentru multe persoane, în special pentru cele care au un cadru mai dificil în care trebuie să doarmă, precum cei care sunt în exerciţii militare. Astfel, Medium prezintă câteva sfaturi care vor ajuta pe oricine să adoarmă în doar 120 de secunde.

Sfaturile vin din partea militarilor din aviația americană, care sunt nevoiți să doarmă în condiţii nu tocmai prielnice şi care îşi pot pune viaţa în pericol, dacă sunt privaţi de somn.

Lipsa somnului ne poate face să fim iraţionali, să luăm decizii greşite şi să fim colerici, iar aviaţia americană, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a văzut că piloţii ei luau decizii teribile din cauza stresului şi a lipsei de somn, motiv pentru care a dezvoltat un procedeu care să îi ajute să se odihnească.

Descurcă-te cu spaţiul de dormit pe care îl ai

În timpul pregătirilor, piloţii erau învăţaţi să doarmă în fund, pe un scaun, ceea ce reprezintă o poziţie absolut incomotă de dormit. Cu toate acestea, scaunul reprezenta tot ce trebuia: piloţii îşi întindeau picioarele şi îşi lăsau mâinile pe lângă corp. În schimb, un pat în care să dormi face lucrurile cu mult mai simple.

Faţa este cheia pentru a încetini totul

Acum că ţi-ai găsit o poziţie confortabilă, totul se rezumă la faţă. Gândeşte-te la faţă ca fiind epicentrul emoţiilor tale. Închide-ţi ochii şi respiră încet şi adânc. Apoi relaxează-ţi toţi cei 43 de muşchi faciali. Fruntea să fie lină, totul să fie relaxat. Respiră în timp ce îţi simţi obrajii, gura, limba şi bărbia cum se relaxează.

Relaxează-ţi partea de sus a corpului

Acum este momentul să te concentrezi pe umeri. Lasă-i din ce în ce mai uşori, lasă fiecare muşchi să se relaxeze. Inspiră adânc, iar apoi expiră lent, eliminând toată tensiunea. Urmează braţele. Începe cu partea dominantă. Dacă eşti dreptaci, începe cu braţul drept. Dacă nu reuşeşti să-l relaxezi, încordează-l şi apoi lasă-l moale. Fă la fel şi cu celălalt braţ.

Urmează mâinile şi degetele. Realxează fiecare parte din ele, începând cu mâna dominantă, iar apoi cu cealaltă.

Urmează picioarele

Următoarea oprire este la picioare. De asemenea, începe cu partea dominantă. Dacă eşti dreptaci, relaxează-ţi iniţial piciorul drept, de sus până jos. Lasă-l moale şi complet relaxat. Fă la fel şi cu celălalt picior.

Acum fiecare muşchi din corpul tău este relaxat, de la faţă la picioare şi mai urmează un singur pas până la momentul în care vei intra în lumea viselor.

Cum să nu te gândeşti la nimic

Ultimul pas este să-ţi goleşti mintea pentru 10 secunde. Asta este tot. Doar 10 secunde în care să nu te gândeşti la ce ai de făcut, la ce a mers prost, la ce a mers bine sau la câte ore mai ai de dormit. Tot ce trebuie să faci este să-ţi eliberezi mintea. Dacă te gândeşti la ceva, muşchii tăi se vor contracta involuntar, iar ideea e să stai cât mai relaxat.

Dacă nu reuşeşti, încearcă să-ţi proiectezi în minte o imagine statică. Imaginează-ţi că stai întins pe o canapea confortabilă, într-o cameră neagră. Ţine această imagine în minte timp de 10 secunde.

Dacă nu funcţionează nici asta, spune în gând cuvintele: “nu gândi ... nu gândi ... nu gândi” timp de 10 secunde. Somn uşor!

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri