Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Producătorii de alcool nu-și vor mai putea asocia numele cu marile competiții sportive

Producătorii de alcool nu-și vor mai putea asocia numele cu marile competiții sportive

de Adrian Stoica    |   

Sportul ar urma să-și piardă unul dintre cei mai mari sponsori ai săi, producătorii de băuturi alcoolice, dacă Parlamentul European va vota propunerea formulată în acest sens de eurodeputații din comisia specială de luptă împotriva cancerului.

 

Măsura ar lăsa urme adânci în bugetele federațiilor naționale și internaționale, într-o perioadă în care sportul continuă să aibă foarte mult de suferit din cauza pandemiei de COVID-19. De exemplu, un studiu dat publicității zilele trecute de UEFA arată că în ultimele două sezoane cluburile europene de fotbal au pierdut 7 miliarde de euro (7,9 miliarde de dolari) din cauza pandemiei. Pe lângă interzicerea acestor sponsorizări, pe masa Parlamentului European va ajunge și propunerea de a se fac o evaluarea a riscurilor de sănătate pe care le presupun țigaretele electronice. Cele două propuneri se vor regăsi într-un raport al comisiei parlamentare de luptă împotriva cancerului care va fi prezentat săptămâna viitoare, după ce timp de 18 luni membrii ei s-au consultat cu reprezentanții parlamentelor naționale, ai organizațiilor internaționale și cu experții în domeniu în legătură cu ultimele evoluții și descoperiri în domeniul cancerului. 

 

La începutul acestei săptămâni, comisia parlamentară de luptă împotriva cancerului a făcut o analiză a situației acestei boli la nivelul Europei și a decis să facă o serie de recomandări statelor UE. Astfel în ceea ce privește  îmbunătățirea asistenței medicale, se propune crearea unor protocoale comune de testare de tip screening pentru cancer și extinderea procedurilor de achiziție în comun pentru a contracara lipsa medicamentelor și prețurile ridicate la tehnologiile inovatoare. Pe lângă creștere finanțării investițiilor în infrastructură pentru radioterapie, comisia propune garantarea unor prețuri rezonabile la medicamentele rezultate din cercetări finanțate din fonduri publice și facilitarea accesului transfrontalier la îngrijiri medicale și studii clinice.

 

Produsele alimentare ar putea avea o etichetă nutrițională obligatorie și armonizată în UE pe fața ambalajului, pentru a încuraja și a ajuta consumatorii să facă alegeri informate, sănătoase și durabile cu privire la acestea, este altă propunere a comisiei speciale.

 

Alcoolul, tutunul și sportul nu merg împreună

 

Pe lângă interzicerea sponsorizării sporturilor de către mărcile de băuturi alcoolice, eurodeputații mai propun și interzicerea reclamelor la aceste băuturi în cadrul evenimentelor sportive atunci când la ele participă, în principal, minori. Se are în vedere, de asemenea, și 

îmbunătățirea etichetării lor, pe ambalaje urmând să apară avertizări privind riscurile asupra sănătății și indicarea obligatorie a ingredientelor și a informațiilor nutriționale. Nu este neglijată nici problema tabagismului, pentru a cărui descurajare, pe lângă promovarea unor campanii pentru renunțarea la fumat, se propune o creștere a accizelor minime pentru toate produsele din tutun. 

 

Care sunt cei mai darnici producători de bere

 

Eliminarea sutelor de milioane de euro din bugetele cluburilor și federațiilor nu va fi, cu siguranță, bine primită de diriguitorii sportului. Aproape că astăzi nu mai există mari competiții unde pe lista sponsorilor să nu apară și un  brand de băuturi alcoolice, pentru că popularitate de care se bucură sportul în lume acționează ca un magnet pentru marketing. Potrivit unei analize realizate în 2018 de către Sportcal, o companie care furnizează informații și analize despre piața sportului, circa 764,5 milioane de dolari erau cheltuiți anual pentru sponsorizările sportive de către cele mai mari treizeci de mărci de bere. Cel mai mare sponsor era Bud Light, estimându-se că acesta cheltuia aproximativ 250 de milioane de dolari pe an, ceea ce ar reprezenta 35,2% din totalul cheltuielilor globale ale producătorii de băuturi alcoolice destinate sponsorizările sportive. Cheltuielile mărcii erau sporite de contractele cu liga de fotbal american (National Football League - NFL) și Federația Engleză de Fotbal. Acordul său cu NFL a fost reînnoit în 2015, având o valabilitate până în 2022, iar valoarea contractului este de 1,4 miliarde de dolari. Pe lista celor mai mari sponsori urma Heineken, cu o cheltuială anuală de 118,3 milioane de dolari. Acordurile sale cu UEFA Champions League și Formula 1 au făcut ca Heineken să ajungă pe a doua poziție în topul sumelor alocate pentru sponsorizări. Al treilea loc era ocupat de producătorul de bere Budweiser (84,4 milioane de dolari cheltuiți anual), Amstel (64,1 milioane de dolari cheltuieli anuale) era pe al patrulea loc, iar MillerCoors (59,5 milioane de dolari cheltuieli anuale), pe locul cinci.

 

Heineken a fost unul din sponsorii Euro 2020 și împreună cu Coca Cola au contribuit la venitul total al campionatului european de fotbal cu aproape două miliarde de euro. 

 

Vodca Smirnoff intră pe terenul de fotbal american 

 

De exemplu, ultima lovitură a fost dată de NFL, care din acest an are un nou sponsor, compania Diego, unul dintre marii producători mondiali de băuturi spirtoase. În portofoliul său se găsesc branduri cunoscute precum Crown Royal Canadian Whisky, vodca Smirnoff sau marca de rom Captain Morgan. Contractul de sponsorizare a fost semnat în vara anului trecut, dar suma nu a fost dată publicității. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri