Jurnalul.ro Cultură Muzica Producții noi înregistrate pentru ”Stagiunea Online” a Filarmonicii Sibiu

Producții noi înregistrate pentru ”Stagiunea Online” a Filarmonicii Sibiu

de Magdalena Popa Buluc    |   

Muzicienii sibieni fac un salt curajos spre o normalitate viitoare și vor înregistra pentru public, special pentru această perioadă, producții noi, după ce timp de mai bine de două luni în Stagiunea Online au fost programate înregistrări vechi ale unor concerte sau secvențe muzicale înregistrate de muzicieni la domiciliu. Primul astfel de eveniment muzical va fi transmis marți, 26 mai 2020, ora 19, pe pagina de facebook și site-ul instituției. 

Maurice Ravel - Concert pentru pian în Sol Major, W.A.Mozart - Duet pentru doi fagoți, Julius Weissenborn - Trio fagot și G. Faure - Siciliana este programul primului eveniment conceput respectând în totalitate măsurile de siguranță impuse de autorități. Artiștii implicați în acest program (Adam Raduly, Ovidiu Borz, Mircea Ittu – fagot, Antonio Mihail – corn, Monica Florescu – pian și Ileana Rotaru - harpă) au înregistrat secvențe muzicale ce vor fi editate digital pentru a realiza acest concept muzical inedit. Evenimentul va fi transmis marți, 26 mai 2020, ora 19, pe pagina de facebook și site-ul oficial al instituției.

 

Cel de-al doilea concert este programat joi, 28 mai 2020 tot cu începere de la ora 19. Vom putea asculta, și urmări în același timp, un quartet format din Ion Palagniuc, Emanuel Dombi, Radu Munteanu, Daniel Luca interpretând A. Dvorak – Humoreske și J. Strauss - Polka Pizzicato. În partea a doua a evenimentului trioul format din Elena Borz (vioară), Alina Stavăr (violă), Makcim Fernandez-Samodaiev (violoncel) vor interpreta Serenada in Do major de E. Dohnanyi.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri