Profesorul Alexandru Oproiu,formatorul şcolii moderne de gastroenterologie şi hepatologie din România, a murit, a anunțat Antena 3.
„Domnul Profesor Alexandru Oproiu a plecat in Eternitate! Ii adresam un Pios Omagiu plin de Recunostinta, pentru activitatea Medicala si Didactica!” a scris Viorel Jinga, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, pe pagina sa de Facebook.
A fost președinte de onoare al Societății Române de Gastroenterologie și membru în Societatea Americană de Gastroenterologie, Societatea Franceză de Gastroenterologie, Societatea Franceză de Endoscopie Digestivă și în Societatea Italiană de Endoscopie digestivă, potrivit Wikipedia.
„Cea mai mare satisfacţie a mea vine de la foştii pacienţi care mă opresc acolo unde mă intălnesc şi-mi spun: «Am fost bolnavul dumneavoastră acum 37 de ani, m-aţi tratat, m-aţi vindecat» sau «Aveam 19 ani şi am fost internat la dumneavoastră 30 de zile cu stare gravă de boală, acum sunt bine şi am trei copii mari. Mă rog tot timpul pentru sănătatea dumneavoastră, dle doctor». Am satisfacţii numeroase pentru că iau din viaţă ceea ce este bun şi ceea ce imi place. Se pune intrebarea dacă are valoare medicina romănească. Medicina romănească are o mare experienţă, are tradiţie bogată, constituie un edificiu construit in multele decenii de existenţă”.
„Ce calităţi trebuie să aibă un medic şi un profesor de valoare?
Să-i iubească in aceeaşi măsură şi pe cei pe care trebuie să-i ingrijească, precum şi pe cei pe care trebuie să-i inveţe şi să-i formeze. Dar pentru aceasta trebuie să-şi iubească ţara in care a văzut lumina vieţii şi să-şi cinstească inaintaşii. Asumarea responsabilităţii de medic şi profesor reprezintă un mare sacrificiu, deoarece aceasta inseamnă muncă, muncă şi iar muncă. Viaţa mea s-a compus din 75% muncă şi 25% odihnă şi recreaţie. Mă felicit pentru faptul că am incredere nelimitată in capacitatea şi partea bună a omului, ceea ce a reprezentat crezul meu. Mă cert pe mine insumi pentru că ii iert prea uşor pe netrebnicii care imi interferează optimismul meu nativ. Cu trecerea anilor cred din ce in ce mai mult că nimic nu este fix şi realizez că ceea ce la un moment dat era dogmă şi adevăr absolut, ei bine, cu timpul, aceste dogme pot deveni anecdotice. Asta conduce la rapiditatea progresului. In schimb, devine din ce in ce mai sigur, o dată cu trecerea anilor, că numai credinţa in Dumnezeu reprezintă statornicia şi garanţia evoluţiei spre bine şi fericire a omenirii. Ce-mi doresc pentru noul an de viaţă? Ca el să fie primul an din următorul deceniu de viaţă, iar deceniul ce urmează să nu fie ultimul şi să-mi păstrez capacitatea intelectuală şi somatică. Dumnezeu să mă ajute şi să mă ocrotească in continuare. Dumnezeu să-i ajute pe toţi romănii!"
Alexandru Oproiu 3 decembrie 2007
“Mulţi, foarte mulţi dintre cunoscuţii şi prietenii mei mi-au spus că această aniversare trebuie sărbătorită dacă Pronia cerească mi-a dăruit 8 decenii de viaţă, atunci să mulţumesc pentru acest dar, dar şi să mă bucur împreună cu amicii. În realitate, nici nu ştiu dacă această aniversare calendaristică este într-adevăr un motiv de bucurie. Mai importantă este vârsta biologică care constituie de fapt şi motivul pentru care sunt invidiat: puţinii ani pe care îi mai am până a trece dincolo. Trebuie însă să mă bucur că am reuşit să trăiesc şapte decenii în secolul XX şi să acopăr primul deceniu al mileniului trei. Fără a fi meritul meu, am trăit şi văzut multe. În al doilea război mondial am fost spectator, dar am participat fizic şi emoţional la două schimbări de 180 de grade ale sistemului politic şi social. Este o experienţă de viaţă unică şi formidabilă a generaţiei noastre.
Cum poţi uita şocul pe care l-am avut atunci când, adolescent fiind, am văzut soldaţii sovietici «eliberatori» cu ceasuri deşteptătoare care atârnau legate cu sfoară de gâturile lor. Şocul a fost argumentat (mărit) de faptul că brusc am devenit din popor de gintă latină un popor slav şi «sclav». Dintr-o dată poliţia a devenit «miliţie», asistenta medicală «felceră», iar părinţii care judecă astăzi comunismul au venit pe tancurile sovietice direct din nomenclatorul lui Stalin şi ne-au obligat să scriem cu «î» în loc de «â», pentru a deveni mai slavi. Dar şocul 23 august 1944 a trecut şi a urmat o jumătate de secol de muncă asiduă în facultate, biblioteci, spitale şi amfiteatre din care peste zece ani – 3.783 de zile – am făcut gărzi.
Generaţia mea de medici s-a alăturat celorlalţi intelectuali români şi împreună, fiecare în domeniul lui de activitate, au creat şi valori spirituale cu care se pot mândri. Au ales alternativa de a îmbogăţi arta şi literatura şi de a construi edificii şi obiective care vor dăinui peste ani: metroul Capitalei, Palatul Parlamentului, Sala Palatului, baraje, hidrocentrale, fabrici şi uzine. Vânzarea şi distrugerea acestora au constituit sursa de îmbogăţire a actualilor miliardari autohtoni care conduc acum România direct sau prin interpuşi. Am fost bucuros în decembrie 1989 şi plin de speranţe.
Am devenit însă trist, pentru că tot ce s-a creat în ţara mea în decursul timpurilor – civilizaţia, cultura, şcoala, instituţiile statului, morala individuală şi colectivă se distrug într-un ritm rapid. Mă întristează că totul se întemeiază pe triumful mediocrităţii, imposturii şi corupţiei care au devenit unicile criterii de selecţie şi promovare în ţara noastră. Rămân însă optimist pentru că neamului nostru i-au rămas credinţa şi Biserica, valorile care în decursul veacurilor ne-au binecuvântat şi ne-au mântuit.”
Alexandru Oproiu