Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 21, 22 şi 23 septembrie. Vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă

Prognoza METEO pentru 21, 22 şi 23 septembrie. Vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă

Valorile termice se menţin scăzute, în timp ce ploile mai scad din intensitate. Ploile îşi vor face apariţia la munte şi pe arii restrânse în estul, sudul şi centrul ţării, în restul teritoriilor condiţiile de ploaie fiind reduse. Vântul va avea intensificări la munte, dar va sufla slab în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 19 grade Celsius, iar minimele se vor încadra între 4 şi 12 grade. În depresiunile Carpaţilor Orientali temperaturile pot ajunge şi la un grad. Poate să apară ceaţa.

Miercuri

Ploile vor mai scădea în intensitate, dar temperaturile vor fi în continuare scăzute. În sud-estul şi centrul ţării, cerul va fi mai mult înnorat, iar la munte va ploua local, dar şi pe arii restrânse. Vântul va sufla slab, cu intensificări în zona montană.

Joi

Vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă şi va ploua în majoritatea teritoriilor. Sunt aşteptate averse în special în sud-estul ţării şi la munte, unde precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab.

Vineri

Temperaturile diurne vor începe să crească, în timp ce dimineaţa şi noaptea va fi răcoare. Cerul va fi predominant variabil, cu înnorări la munte, unde sunt aşteptate ploi slabe. Vântul va avea intensificări locale, dar va sufla slab.

Temperaturi în principalele oraşe:

Bucureşti 14

Craiova 16

Timişoara 18

Sibiu 15

Suceava 13

Galaţi 15

Constanţa 17

Cluj-Napoca 16

Bacău 16

Baia Mare 17

Iaşi 15

Oradea 16

Reşiţa 17

Piteşti 14

Braşov 12

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 07:05

Soarele apune: 19:11

Presiunea atmosferică: 759 mmHg

Viteza vântului:  7 km/h (V-NV)

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri