Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD amână alegerile interne din toate organizaţiile, pentru a pregăti scrutinul din 11 iunie

PSD amână alegerile interne din toate organizaţiile, pentru a pregăti scrutinul din 11 iunie

Partidul Social Democrat (PSD) amână alegerile interne în toate organizaţiile judeţene din ţară pentru a pregăti scrutinele electorale parţiale din 11 iunie, a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene Botoşani a PSD, senatorul Doina Federovici. 
"Conducerea centrală a luat decizia de a organiza alegerile interne după campania pentru scrutinul electoral din 11 iunie, dată în care vor fi alegeri parţiale în mai multe municipii, oraşe şi comune la nivel naţional. PSD doreşte să se concentreze pe comunicarea problemelor de guvernare în toate localităţile unde vor avea loc alegeri şi nu numai", a afirmat Federovici. 
Potrivit parlamentarului social-democrat, la primul Comitet Executiv Naţional al PSD se va decide data pentru fiecare conferinţă judeţeană. 
Iniţial, alegerile din organizaţia judeţeană Botoşani au fost prevăzute pentru data de 30 mai, însă acestea au fost amânate.

Sursa: www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri