Jurnalul.ro Ştiri Observator PSD își asumă Internele, Justiția, Sănătatea, Agricultura, Munca, Mediul, Cultura și Energia în viitorul Guvernul Veștea

PSD își asumă Internele, Justiția, Sănătatea, Agricultura, Munca, Mediul, Cultura și Energia în viitorul Guvernul Veștea

de Redacția Jurnalul    |   

Partidul Social Democrat a decis, în unanimitate, în cadrul Consiliului Politic Național, să participe la formarea unei majorități parlamentare care să susțină învestirea Guvernului condus de Adrian Veștea.

Potrivit unui comunicat al Partidul Social Democrat, România are nevoie urgentă de un Executiv funcțional pentru a depăși blocajul politic și pentru a opri ceea ce social-democrații numesc „austeritatea oarbă”.

Decizia a fost luată după o analiză internă și după ajustarea programului de guvernare, PSD susținând că noul Guvern trebuie să prioritizeze reluarea creșterii economice și protejarea categoriilor vulnerabile.

Printre obiectivele asumate se numără reducerea inflației, finanțarea investițiilor strategice naționale și a proiectelor esențiale pentru comunități, cu respectarea echilibrelor financiar-bugetare.

PSD anunță că își asumă coordonarea unor domenii cheie și propune următoarele nominalizări în viitorul Executiv:

viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne – Marian Neacșu
ministrul Justiției – Radu Marinescu
ministrul Agriculturii – Florin Barbu
ministrul Energiei – Bogdan Ivan
ministrul Sănătății – Alexandru Rogobete
ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale – Florin Manole
ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Mihai Ghigiu
ministrul Culturii – Ionuț Vulpescu
secretarul general al Guvernului – Radu Oprea
Social-democrații subliniază că votul de învestitură nu reprezintă „un cec în alb”. PSD anunță că va monitoriza strict deciziile cu impact economic, va urmări accelerarea absorbției fondurilor europene și nu va susține experimente fiscale care să afecteze contribuabilii români.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: PSD Adrian Veștea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri