Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin anunţă distrugerea de către Rusia a ultimelor sale arme chimice; OIAC salută o 'etapă importantă'

Putin anunţă distrugerea de către Rusia a ultimelor sale arme chimice; OIAC salută o 'etapă importantă'

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat miercuri distrugerea de către Rusia a ultimelor sale stocuri de arme chimice, cu trei ani înainte de termen, relatează Reuters şi AFP. 

'Ultimele stocuri de arme chimice din arsenalul rus vor fi distruse astăzi (miercuri)', a spus Vladimir Putin, potrivit imaginilor transmise de Rossiya 24, salutând un 'eveniment istoric'. El a deplâns în acelaşi timp faptul că Statele Unite 'nu-şi îndeplinesc din păcate obligaţiile' în materie. 

'Este un pas imens către o lume mai echilibrată, mai sigură', a adăugat preşedintele rus, în timpul unei videoconferinţe cu responsabilii pentru distrugerea ultimelor stocuri de arme chimice de la Kizner, în regiunea Volga. 

În total, 39.967 de tone de arme chimice vor fi distruse, potrivit agenţiei de ştiri Interfax. 

Rusia şi Statele Unite, care în timpul Războiului Rece au acumulat stocuri uriaşe de arme chimice, s-au angajat să le distrugă până în aprilie 2012, în conformitate cu Convenţia privind interzicerea armelor chimice din 1997. Ulterior, Rusia şi SUA au anunţat că nu sunt în măsură să respecte acest calendar. Statele Unite au stabilit termenul de 2023 pentru distrugerea totală a stocului lor de arme chimice. 

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a salutat miercuri distrugerea de către Rusia a ultimelor sale arme chimice, moştenite din timpul Războiului Rece, şi a felicitat Moscova. 

'Finalizarea programului de distrugere verificată a armelor chimice din Rusia este o etapă importantă în vederea atingerii obiectivelor Convenţiei privind interzicerea armelor chimice', a declarat directorul general al OIAC, Ahmet Uzumcu. 

'Arsenalul de arme chimice al Rusiei a fost distrus în complexul de distrugere a armelor chimice din Kizner, în Republica Udmurtia', a precizat OIAC. Acesta este 'ultimul dintre cele şapte complexuri de distrugere a armelor chimice din Rusia aflat încă în funcţiune', restul de şase fiind închise între 2005 şi 2015.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri