Jurnalul.ro Ştiri Locale Radu Mazăre vrea să plece la muncă în Egipt

Radu Mazăre vrea să plece la muncă în Egipt

Procurorii DNA au solicitat magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României modificarea controlului judiciar în cazul lui Radu Mazăre, în sensul ca acesta să nu poată părăsi ţara. 

În urmă cu câteva zile, fostul primar al Constanţei a declarat că va pleca în Egipt pentru a munci pentru compania Orascom, în contextul în care nu se mai află sub interdicţia de a părăsi ţara, scrie replicaonline.ro.

„Voi fi consultant al managerului general în ceea ce priveşte dezvoltarea urbană şi dezvoltarea turistică”, a spus el.

Procurorii DNA au solicitat ICCJ în dosarul în care Mazăre a fost trimis în judecată alături de alte 7 persoane, ca fostului primar al muncipiului Constanţa să i se modifice controlul judiciar în sensul că acesta să nu părăsească teritoriul României.

Subiecte în articol: radu mazare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri