Jurnalul.ro Ştiri Politică Raluca Turcan vede ca fiind posibilă suspendarea preşedintelui Iohannis

Raluca Turcan vede ca fiind posibilă suspendarea preşedintelui Iohannis

Prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a afirmat, vineri, că este posibilă suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, dacă acesta va lua o decizie pe care liderii PSD şi ALDE nu şi-o doresc.

 

"Evident că demolarea statului român va merge mai departe sub conducerea domnilor Dragnea şi Tăriceanu. Există o şansă, cei din PSD şi ALDE să se revolte şi să îşi dea jos şefii care au confiscat decizia şi îndreaptă aceste două partide în afara legii. Când spun demolarea statului român cred că nu vor avea nici cea mai mică reţinere să îl suspende pe preşedintele României, dacă domnul preşedinte va lua o decizie pe care aceştia nu şi-o doresc şi nu au dictat-o prin televiziunile care au făcut punctajul domnului Tudorel Toader", a declarat, într-o conferinţă de presă, Raluca Turcan.

Întrebată dacă crede că se va ajunge la suspendarea preşedintelui României, Raluca Turcan a răspuns: "Vom vedea."

Prim-vicepreşedintele PNL admite că varianta unei eventuale suspendări a preşedintelui ţării este vehiculată pentru că Preşedinţia României este văzută, conform Ralucăi Turcan, drept "ultima redută de rezistenţă a statului român împotriva asaltului penalilor."

"Evident că este vehiculată, pentru că Preşedinţia României este ultima redută de rezistenţă a statului român împotriva asaltului penalilor. Să fie foarte limpede, preşedintele României este singurul şi principalul apărător al românilor cinstiţi din această ţară la nivel de instituţie, pentru că domnia sa reprezintă o instituţie vitală a statului român. (...) Această instituţie este următoarea ţintă pe lista infractorilor care au acaparat puterea politică în România", a mai spus reprezentanta PNL.

Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri