Jurnalul.ro Ştiri Observator Rata de infectare în Ilfov rămâne 8,17, judeţul Sibiu scade la 8,62 iar Capitala urcă la 6,13

Rata de infectare în Ilfov rămâne 8,17, judeţul Sibiu scade la 8,62 iar Capitala urcă la 6,13

Judeţul Ilfov înregistrează o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 8,17 la mia de locuitori, la fel ca în ziua anterioară, în timp ce judeţul Sibiu scade la 8,62 la mia de locuitori, potrivit raportării transmise, duminică, de Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, pe primul loc în ţară se situează judeţul Sibiu, cu o rată de infectare de 8,62 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua precedentă, când a înregistrat 8,82 la mia de locuitori.

Judeţul Ilfov rămâne pe locul al doilea, cu o incidenţă de 8,17, iar pe locul trei se află judeţul Cluj, cu o incidenţă de 7,06 la mia de locuitori, în scădere faţă de sâmbătă, când a avut 7,19.

Municipiul Bucureşti are o incidenţă de 6,13 la mia de locuitori, în creştere faţă de sâmbătă, când a avut 5,88.

O rată de infectare mare se înregistrează în judeţele Braşov - 7,01, Constanţa - 6,42, Alba - 6,21, Arad - 5,84, Timiş - 5,73, Bihor - 5,12 şi Satu Mare - 5,04.

Judeţele cu incidenţă mică a cazurilor de infectare la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni, sunt Gorj - 1, 67, Harghita - 1,88 şi Olt - 1,91.

Niciunul dintre judeţele ţării nu se mai află în zona verde.

Subiecte în articol: rată de infectare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri