Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Răzvan Burleanu (preşedintele FRF): "România poate fi în top 3 în Europa Centrală şi de Est"

Răzvan Burleanu (preşedintele FRF): "România poate fi în top 3 în Europa Centrală şi de Est"

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, sâmbătă, în cadrul Adunării Generale a FRF, că România nu se poate compara cu Germania sau Anglia, dar poate ţinti să ajungă într-un top 3 în Europa Centrală şi de Est. 

''Muncim pe rupte pentru eliminarea decalajului care ne desparte de fotbalului avansat din vestul Europei. Stăm la dispoziţia membrilor afiliaţi de la ora 9 la 17 şi chiar mai mult, zi de zi. Nu am răbdare nici cu mine, nici cu colaboratorii mei şi ei ştiu asta. Nu ne comparăm cu Germania sau Anglia, dar ne putem stabili ca obiectiv intrarea în top 3 în Europa Centrala şi de Est'', a declarat preşedintele FRF. 

Burleanu a mai afirmat că ambiţiile sunt mari, deoarece ''dacă nu vei ţinti sus, vei sfârşi în mediocritate''. 

Preşedintele FRF a subliniat că ''mitul că numai oamenii din fotbal trebuie să se ocupe de fotbal este fals'', adăugând că ''azi în fotbal sunt oameni care, inclusiv la UEFA, se ocupă de promovare, comunicare, marketing , afaceri etc''. 

Răzvan Burleanu s-a referit şi la selecţionerul german al echipei naţionale, Christoph Daum, considerând că este o problemă falsă aceea că nu a mai pregătit o reprezentativă până acum. Preşedintele FRF a dat exemple de selecţionate europene de succes care au avut antrenori care nu mai pregătiseră înainte alte naţionale. ''Nici Angelo Niculescu, Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu nu antrenaseră reprezentative naţionale înainte de a veni la selecţionata României'', a menţionat Burleanu. 

Michele Uva, director în Federaţia Italiană de Fotbal şi membru în Comitetul Executiv al UEFA, invitat la Adunarea Generală a FRF, s-a declarat ''foarte impresionat de progresele FRF din ultimii ani de când a venit domnul Burleanu''. 

''Fotbalul este un sport foarte frumos, dominat de două cuvinte, pasiune şi responsabilitate. Aveţi un preşedinte care are o mare viziune de dezvoltare'', a mai spus Uva. 

Burleanu i-a oferit italianului un tricou al echipei naţionale a României, cu numărul 12. 

Adunarea Generală a FRF este statutară, fiind prezenţi la Casa Fotbalului 198 din cei 254 de membri afiliaţi. Ordinea de zi, care cuprinde 17 puncte, a fost aprobată cu 197 de voturi pentru şi unul împotrivă. 

Reuniunea a început cu un moment de reculegere în memoria oamenilor din familia fotbalului românesc care au decedat în ultimul an. 

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: burleanu frf romania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri