Jurnalul.ro Timp liber Culinar REȚETA ZILEI: Supă de năut și roșii 

REȚETA ZILEI: Supă de năut și roșii 

Ingrediente: 250 gr năut, 500 gr roșii bine coapte, 2 morcovi, 1 ceapă medie, 1 ½ linguriță condiment turcesc, ¼ linguriță chimion măcinat, ¼ linguriță turmeric, 1 l supă de pui, 250 ml apă de pe năutul fiert, 5 fire pătrunjel, 1 ou mare, 2 linguri suc de lămâie, 3 linguri ulei, sare, piper, chili.  

Mod de preparare: Năutul se fierbe în apă cu foi de dafin. Într-o oală se călește ceapa tocată mărunt și morcovii tăiați rondele doar până se înmoaie. Se adaugă condimentele și se călesc un minut. Se adaugă roșiile date pe răzătoare și se fierbe totul cam 10-15 minute, până când mare parte din apa de pe roșii scade. Se adaugă năutul, apa de pe el, supa de pui și pătrunjelul tocat. Se condimentează cu sare și piper și se fierbe circa 20 de minute. Se bate oul cu sucul de lămâie. Se adaugă treptat două - trei polonice de supă fierbinte și se amestecă. Se oprește focul sub supă și se adaugă oul.  

Sursă: e-retete.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri