Jurnalul.ro Ştiri Observator Robusta economie românească, elogiată în Vietnam

Robusta economie românească, elogiată în Vietnam

Vizita premierului Dacian Cioloş în Vietnam a avut parte de o primire demnă de ospitalitatea unui stat comunist. Întâmpinat cu acorduri de muzică populară românească în timpul întâlnirilor cu oficialii vietnamezi, Dacian Cioloş a prins şi paginile politice ale ziarelor din ţara sud-asiatică. Într-un limbaj ce aminteşte de vechea "Scânteia", Cioloş a fost zugrăvit drept un susţinător al intereselor Vietnamului în Uniunea Europeană, unde România reprezintă o "economie robustă".

"Într-o atmosferă prietenească şi de înţelegere reciprocă, cei doi premieri au discutat despre realizările politice, sociale şi economice din ţările lor şi despre priorităţile în relaţiile externe ale fiecărui stat", relatează publicaţia Viet Nam News întâlnirea premierului Dacian Cioloş cu omologul său, Nguyen Xuan Phuc. "Primul ministru Nguyen Xuan Phuc a reafirmat faptul că Vietnamul acordă o deosebită importanţă prieteniei şi cooperării de îndelungată tradiţie cu statele central şi est-europene, inclusiv România, felicitând acest stat pentru dezvoltarea economică robustă şi realizările pe care le-a atins de la integrarea în Uniunea Europeană", notează publicaţia vietnameză. "La rândul său, primul ministru Dacian Cioloş şi-a exprimat admiraţia pentru impresionantele realizări pe care cetăţenii din Vietnam le-au avut în dezvoltarea lor socială şi economică. Cei doi primi miniştri au evocat prietenia de îndelungată tradiţie dintre România şi Vietnam, apreciind substanţialul progres înfăptuit de-a lungul celor 66 de ani de cooperare bilaterală, recunoscând totodată potenţialul de a extinde relaţiile bilaterale în viitor", scrie Viet Nam News. Şi publicaţia Tuoitre News a relatat vizita premierului Cioloş, descriind ţara noastră drept un promotor al intereselor vietnameze în cadrul Uniunii Europene. "Ca un membru activ al Uniunii Europene, România a susţinut întărirea relaţiilor dintre Vietnam şi UE, şi a solicitat UE să recunoască statutul deplin de economie funcţională de piaţă a Vietnamului", notează publicaţia. În cursul întâlnirii, Cioloş a promis să dubleze numărul de locuri dispobibile pentru studenţii vietnamezi în facultăţile româneşti şi să creeze condiţii pentru cooperarea dintre cele două ţări în domenii precum turismul sau industria petrolului. "Premierul Dacian Cioloş şi-a exprimat recunoştinţa pentru călduroasa ospitalitate de care atât el, cât şi delegaţia sa de nivel înalt s-a bucurat în Vietnam", mai notează Viet Nam News, care precizează că o invitaţie de a vizita România lansată premierului Nguyen Xuan Phuc a fost primită cu o "călduroasă gratitudine".

 

În primele cinci luni ale acestui an, Vietnamul a exportat în România cafea, peşte, haine, încălţăminte şi aparatură electronică în valoare de 38,7 milioane de dolari. România a exportat în Vietnam făină, utilaje şi produse chimice în valoare de 18,7 milioane de dolari

În vizita din Vietnam, Dacian Cioloş a avut întrevederi cu premierul, preşedintele şi secretarul general al Partidului Comunist din Vietnam

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri