Jurnalul.ro Ştiri Externe Rodrigo Rato, fost şef al FMI, judecat pentru deturnare de fonduri

Rodrigo Rato, fost şef al FMI, judecat pentru deturnare de fonduri

Fostul director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI) între anii 2004 şi 2007, Rodrigo Rato, va fi judecat în Spania pentru deturnare de fonduri la o bancă unde directorii dispuneau de cărţi de credit pentru cheltuieli nelimitate şi fără control, a anunţat, luni, justiţia spaniolă, informează AFP.

Un judecător de la Audienţa Naţională, un tribunal care se ocupă de dosarele financiare, a acceptat recomandările formulate de parchet şi a decis luni să îi trimită în judecată pentru deturnare de fonduri pe Rato, în vârstă de 66 de ani, ex-ministru al Economiei în Spania în perioada 1996 - 2004, şi pe alţi 65 de manageri de la banca comercială Bankia, succesoarea casei de economii Caja Madrid. De asemenea, fostul director al FMI a fost inculpat şi pentru condiţiile în care s-a făcut introducerea la bursă a băncii Bankia, precum şi pentru fraudă fiscală.

Data procesului nu a fost încă fixată.

Rodrigo Rato, fost politician-vedetă al Partidului Popular (de dreapta) al premierului Mariano Rajoy, a devenit unul dintre principalele simboluri ale corupţiei la vârful clasei politice din Spania. El a fost arestat în luna aprilie 2015, în faţa camerelor de televiziune, în timpul unor percheziţii care i-au vizat biroul şi domiciliul. În luna octombrie a anului trecut, Rodrigo Rato a fost pus sub control judiciar şi i-a fost confiscat paşaportul.

Rodrigo Rato a condus FMI din 2004 până în 2007. Din anul 2009, el a fost preşedintele Casei de Economii Caja Madrid, care a devenit banca comercială Bankia, în 2010, după fuziunea cu alte şase bănci de economii. Dar falimentul răsunător al băncii în 2012 a obligat Spania să solicite un plan de salvare din partea Uniunii Europene în valoare de 41 de miliarde de euro pentru sectorul său bancar. În ancheta privind introducerea frauduloasă pe Bursă a băncii Bankia, Rato este inculpat pentru escrocherie, fals în înscrisuri şi uz de fals.

Rodrigo Rato mai este inculpat şi pentru utilizarea frauduloasă de carduri ale băncii de economii Caja Madrid. Aceste carduri 'la negru' erau folosite de şefii Caja Madrid pentru cheltuieli personale, safari în Africa sau achiziţionarea de produse de lux, după cum a scris presa iberică. Rato, care ar fi cheltuit nejustificat 99.000 de euro, a declarat în faţa tribunalului, la jumătatea lunii octombrie, că el considera utilizarea acestor carduri ca făcând parte din remuneraţia sa şi că sumele scoase erau deduse din salariul lui, potrivit unei surse judiciare.

Subiecte în articol: Rodrigo Rato FMI deturnare de fondui
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri