Jurnalul.ro Ştiri Politică România, în pragul unei crize sociale: Ratele sufocă familiile, avertisment dur lansat de Lavinia Șandru

România, în pragul unei crize sociale: Ratele sufocă familiile, avertisment dur lansat de Lavinia Șandru

de Redacția Jurnalul    |   

Românii resimt din plin efectele exploziei dobânzilor și ale scumpirilor în lanț, într-un context economic tot mai apăsător.

Creșterea ratelor bancare, alimentată de dobânzi ridicate și inflație persistentă, a dus bugetele multor familii la limită.

Potrivit datelor oficiale ale Banca Națională a României, dobânda-cheie a crescut de la 1,25% în 2022 la 7% în 2023 și rămâne la un nivel ridicat, în jur de 6,50% la începutul anului 2026. Această evoluție a avut un efect direct asupra creditelor în lei, unde ratele lunare au crescut considerabil, în unele cazuri chiar dublându-se.

În realitate, pentru tot mai mulți români, veniturile nu mai țin pasul cu cheltuielile. După plata ratelor, a utilităților și a alimentelor, puțini mai reușesc să pună bani deoparte sau să facă față unor situații neprevăzute.

În acest context tensionat, Lavinia Șandru, președinte BCSC al PUSL, avertizează asupra riscurilor majore:

„Am ajuns în punctul în care românii nu mai pot respira financiar. Nu mai vorbim despre trai decent, ci despre supraviețuire. Fiecare lună este o luptă. Iar această presiune, ignorată, poate exploda într-o criză socială fără precedent.”

Reprezentanții PUSL susțin că situația actuală nu mai poate fi tratată ca un simplu efect economic, ci ca o problemă care afectează stabilitatea societății. Fără intervenții rapide, avertizează aceștia, tot mai multe familii riscă să intre în incapacitate de plată.

Semnalele din economie și din viața de zi cu zi arată clar: pentru mulți români, viitorul a devenit incert, iar prezentul – tot mai greu de dus.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri