Jurnalul.ro Sport Fotbal international România va avea în premieră două brigăzi de arbitri la turneul final. Hațegan și Kovacs, la EURO 2020

România va avea în premieră două brigăzi de arbitri la turneul final. Hațegan și Kovacs, la EURO 2020

România va avea în premieră două brigăzi de arbitri la un Campionat European. UEFA a anunțat miercuri, cei 18 arbitri și echipele lor de asistenți care vor fi prezenți la EURO 2020, anunță frf.ro.

Ovidiu Hațegan va face echipă cu arbitrii asistenți Sebastian Gheorghe și Radu Ghinguleac. Pentru Hațegan va fi al doilea turneu final european, după cel din 2016.

Istvan Kovacs va fi ajutat de la margine de Vasile Florin Marinescu și Mihai Ovidiu Artene.

România, Anglia, Spania, Germania și Țările de Jos sunt singurele țări care vor trimite la EURO 2020 două brigăzi de arbitri.

Ca parte a unui program de schimb de experiență, o brigadă de arbitri din Argentina condusă de Fernando Rapallini va conduce, de asemenea, partide de la EURO.

În același timp, la Copa America 2021, găzduită de Argentina și Columbia, va fi delegată o brigadă din Europa cu Jesús Gil Manzano la centru.

La EURO, în premieră, din grupul de arbitri va face parte și o femeie, Stéphanie Frappart din Franța. După ce a condus mai multe partide internaționale din competițiile masculine, Stéphanie Frappart va îndeplini rolul de al patrulea oficial pe durata turneului final.

Pregătirea oficialilor pentru Euro 2020 va include un curs pentru toți arbitrii, asistenții și oficialii VAR, care va avea loc la Istanbul, Turcia, în perioada 10-13 mai.

Pe timpul Campionatului European, aceștia vor avea cantonamentul la Istanbul, unde vor sta de pe 7 iunie până la finalizarea sferturilor de finală, după care oficialii rămași se vor muta la Londra pentru ultimele trei meciuri.

Lista completă a cavalerilor fluierului delegați la Euro 2020:

Felix Brych și Daniel Siebert (Germania)
Carlos Del Cerro Grande și Antonio Miguel Mateu Lahoz (Spania)
Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs (România)
Michael Oliver și Anthony Taylor (Anglia)
Bjorn Kuipers și Danny Makkelie (Țările de Jos)
Cüneyt Çakır (Turcia)
Andreas Ekberg (Suedia)
Orel Grinfeeld (Israel)
Sergei Karasev (Rusia)
Daniele Orsato (Italia)
Artur Manuel Ribeiro Soares Dias (Portugalia)
Clément Turpin (Franța)
Slavko Vinčić (Slovenia)

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: arbitri români
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri