Jurnalul.ro Special Românii au rămas în beznă 300 de minute anul trecut

Românii au rămas în beznă 300 de minute anul trecut

de Adrian Stoica    |   

Românii au rămas fără electricitate, în medie, cinci ore anul trecut. Potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), valoarea medie agregată la nivel naţional a întreruperilor în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor a fost cu 50 de minute mai redusă decât cea din anul precedent, dar încă suntem departe de media UE. Cel mai mult au avut de suferit clienții SDEE Muntenia Nord (Electrica), abonați care au rămas fără energie, în medie, 177 de minute în 2020.

 

Întreruperile planificate de operatorii reţelei de distribuţie, cât şi cele neplanificate (SAIDI) au fost anul trecut de 300,17 minute. Indicatorul SAIDI (System Average Interruption Duration Index) este unul dintre cei mai relevanţi indicatori luaţi în calcul pentru a măsura calitatea serviciului de alimentare cu energie electrică, iar din acest punct de vedere România mai are multe de făcut pentru a se alinia standardelor UE. Din cele 300 de minute, 153 de minute (171 anul precedent) au reprezentat media întreruperilor planificate în alimentarea cu energie electrică a fiecărui client, iar 146 de minute (179 anul trecut) a fost durata medie a întreruperilor neplanificate, care au survenit din vina distribuitorului de energie. 

 

Diferențe mari între zone

 

Durata întreruperilor a variat și anul trecut foarte mult între cele opt zone de distribuţie a energiei electrice, dar şi între mediul urban şi cel rural. Analiza indicatorului SAIDI pentru întreruperi neplanificate, principalul indicator de performanţă pentru continuitatea în alimentare a utilizatorilor, arată că valorile agregate de ansamblu pentru acest indicator au fost cuprinse între 120,07 min./an pentru E-Distribuție Muntenia (Enel, zona București-Ilfov, cea mai bună situație) şi 177,9 min./an pentru SDEE Muntenia Nord (Electrica, județele Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea, cea mai proastă situație). 

 

Evoluția indicatorului SAIDI neplanificat în anii 2020 şi 2019:

E-Distribuţie Muntenia (Enel): 120 de minute în 2020 faţă de 142 în 2019. Îmbunătăţire cu 15%

E-Distribuţie Banat (Enel): 164 de minute în 2020 faţă de 227 de minute în 2019. Îmbunătăţire cu 27%

E-Distribuţie Dobrogea (Enel): 134 de minute în 2020 faţă de 147 de minute în 2019. Îmbunătățire cu 9%

Distribuţie Energie Oltenia (CEZ): 162 de minute în 2020 faţă de 204 minute în 2019. Îmbunătăţire cu 20%

Delgaz Grid (E.On): 120 de minute în 2020 faţă de 188 de minute în 2017. Îmbunătăţire cu 36%

SDEE Transilvania Nord (Electrica): 152 de minute în 2020 faţă de 149 de minute în 2019. Înrăutățire cu 2%

SDEE Transilvania Sud (Electrica): 143 de minute în 2020 faţă de 186 de minute în 2019. Îmbunătăţire de 23%.

SDEE Muntenia Nord (Electrica): 177 de minute în 2020 faţă de 179 de minute în 2019. Îmbunătăţire cu 1%.

Sursa: Raport ANRE

 

21 de milioane de lei a fost contravaloarea despăgubirilor acordate anul trecut de operatorii de distribuție utilizatorilor rețelei pentru nerespectarea indicatorilor de performanță impuși.

 

Rețelele, la limita duratei de viață 

 

Referitor la starea reţelelor electrice, atât ale operatorului de transport al energiei electrice, cât și ale operatorilor de distribuție, se menține problema uzurii instalațiilor, în condițiile în care o mare parte din cele aflate în prezent în funcțiune au durată de utilizare îndelungată, cu o proporție semnificativă de active mai vechi de 35 de ani. Acestea se apropie, în majoritatea lor, de sfârșitul duratei normate de viață. De exemplu, din lungimea totală a liniilor electrice aeriene (LEA), 83% au fost puse în funcțiune în perioada 1960 - 1979, 14%, între anii 1980-1999 și doar 3% au fost puse în funcțiune după anul 2000. Astfel, cea mare parte a LEA are o durată utilizare la limita duratei de viață, cu un nivel tehnologic depășit. Gradul de utilizare a LEA reprezintă raportul procentual între durata de funcţionare a acestora şi durata de viaţă normată (48 de ani). De asemenea, raportul ANRE constată că transformatoarele/autotransformatoarele au fost puse în funcțiune înainte de anul 2000 (circa 34% din puterea totală instalată în transformatoare și autotransformatoare) și au durata de funcționare depășită.

 

 

În anul 2020, în rețeaua de distribuție din gestiunea celor 8 operatori de distribuție concesionari s-a înregistrat un număr de 800 de incidente deosebite. Cele mai multe dintre acestea (circa 24,5% din total) s-au înregistrat în cadrul SDEE Muntenia Nord, iar cele mai puține (circa 1,29% dintre acestea) au fost raportate de Distribuție Energie Oltenia.

Subiecte în articol: beznă fara electricitate pana curent
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri