Jurnalul.ro Ştiri Social Românii trăiesc, în medie, 59 de ani, fără să se confrunte cu probleme majore de sănătate

Românii trăiesc, în medie, 59 de ani, fără să se confrunte cu probleme majore de sănătate

de Redacția Jurnalul    |   

Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate majore, cu trei ani şi jumătate mai puţin decât media Uniunii Europene.

Ţările din sudul şi vestul Europei par să ofere un mediu mai propice pentru o viaţă sănătoasă, în timp ce ţările din estul Europei sunt sub nivelurile medii ale UE, scrie Ziarul Financiar.

Indicatorul anilor de viaţă sănătoasă monitorizează sănătatea şi ca factor economic. O creştere a anilor de viaţă sănătoasă ar duce şi la o scădere a cheltuielilor cu sănătatea şi creşte posibilitatea ca oamenii să continue să lucreze până mai târziu în viaţă.

Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate majore, arată datele de la Eurostat, oficiul european de statistică. Eurostat măsoară această perioadă din viaţa cetăţenilor statelor membre UE prin indicatorul anilor de viaţă sănătoasă. Astfel, în România acest indicator ajunge la 59 de ani, pe când media UE este de 62,6 ani.

„În timp ce majoritatea oamenilor sunt conştienţi de faptul că generaţiile din ultimii ani trăiesc mai mult, se cunoaşte mai puţin despre sănătatea populaţiei în vârstă din UE. Indicatorii privind anii de viaţă sănătoasă introduc conceptul de calitate a vieţii, con­centrându-se pe acei ani de care se pot bucura persoanele lipsite de limitările de boală sau dizabilitate. Bolile cronice, fragilitatea, tulburările mintale şi dizabilităţile fizice tind să devină mai răspândite la bătrâneţe şi pot duce la o calitate mai scăzută a vieţii pentru cei care suferă de astfel de afecţiuni. De asemenea, povara acestor afecţiuni poate avea un impact asupra asistenţei medicale şi a pensiilor”, explică Eurostat.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: vârsta medie romania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri