Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia acuză Occidentul că vrea escaladarea conflictului

Rusia acuză Occidentul că vrea escaladarea conflictului

de Redacția Jurnalul    |   

Administraţia Vladimir Putin a denunţat, marţi, eforturile Statelor Unite şi ale aliaţilor occidentali de înarmare a Ucrainei, avertizând asupra escaladării conflictului spre un război cu NATO, în timp ce un oficial ucrainean susţine că Moscova pregăteşte o nouă mobilizare masivă a rezerviştilor.

"Statele Unite şi aliaţii încearcă să prelungească acest conflict cât mai mult. În acest scop, au început să furnizeze armament ofensiv, îndemnând deschis Ucraina să cucerească teritoriile noastre", a declarat marţi Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, citat de postul de televiziune CNN.

"Acţiunile de acest fel implică ţările NATO în conflict şi pot conduce la un nivel imprevizibil al escaladării", a atras atenţia ministrul rus al Apărării, în cursul unei reuniuni cu oficiali militari.

Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în 2014, iar în septembrie 2022 a anexat regiunile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, dar deciziile nu sunt recunoscute la nivel internaţional.

Statele Unite, Germania şi Franţa au semnalat în mai multe rânduri că, deşi furnizează armament Ucrainei pentru respingerea invaziei militare ruse, vor să evite riscurile izbucnirii unui război între NATO şi Rusia.

În schimb, Administraţia de la Kiev se teme că Rusia pregăteşte o nouă mobilizare masivă a rezerviştilor militari, pentru a intensifica invazia militară în Ucraina. "Rusia urmează să mobilizeze între 300.000 şi 500.000 de oameni pentru a efectua operaţiuniuni ofensive în sudul şi estul Ucrainei în primăvara şi vara anului 2023. Aceşti 500.000 de oameni li se adaugă celor 300.000 mobilizaţi în octombrie 2022. Acest lucru demonstrează că nu există nicio intenţie a Kremlinului lui Putin de a opri războiul", a declarat Vadim Skibiţkii, directorul adjunct al Serviciului ucrainean de Informaţii Militare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Vladimir Putin NATO
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri