Jurnalul.ro Ştiri Externe Saif al-Islam, fiul lui Muammar Gaddafi, eliberat după ce a fost condamnat la moarte

Saif al-Islam, fiul lui Muammar Gaddafi, eliberat după ce a fost condamnat la moarte

Saif al-Islam a fost eliberat din închisoare după ce a fost condamnat la moarte pentru crime de război, în anul 2015, relatează France 24.

Cel de-al doilea fiu al fostului dictator Libian a fost pus în libertat în aprilie 2016, a declarat avocatul sau Karim Khan, miercuri, adăugând cî Saif a fost eliberat după ce parlamentul de la Tobruk l-a amnistiat, autoritate recunoscută internaţional şi are a guvernat o parte a Libiei înainte ca instalarea, în martie, guvernului unit al lui Fayez al-Sarraj.

Avocatul nu a vrut să spună daca a vorbit în ultima vreme cu clientul său, s-a rezumat să spună că este bine, în sihuranţă şi că se află în Libia.

Saif, care a fost considerat succesorul lui Gaddafi, a fost restat în 2011 de miliţiile din Zintan, localitate aflată în vestul a Libiei, zonă aflată în afara controlului autorităţilor de la Tripoli.

Temnicerii au refuzat să îl transfere la Tripoli unde fusese condamnat la moarte, în iulie 2015, pentru crime comise în timpul revoluţiei care l-a eliminat de la putere pe tatăl său, însă sentinţa nu a fost executată.

Verdictul a fost condamnat în străinătate iar organizaţia pentru drepturilor omului Human Rights Watch susţine că procesul a suferit de lacune legale şi s-a desfăşurat în condiţii ilegale.

 

Subiecte în articol: saif al-islam seif al-islam
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri