Jurnalul.ro Ştiri Locale 53 de persoane au fost salvate sâmbătă de salvamontiștii din țară

53 de persoane au fost salvate sâmbătă de salvamontiștii din țară

de Redacția Jurnalul    |   

Salvamontiștii din întreaga țară au înregistrat sâmbătă 52 de apeluri de urgență, iar în urma intervențiilor 53 de persoane au fost salvate.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 52 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Cele mai multe apeluri, 8, au fost primite de Salvamont Bușteni. Au mai fost înregistrate 6 apeluri pentru Salvamont Predeal și câte 5 pentru Salvamont Suceava și Borșa.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 53 de persoane, dintre acestea 21 fiind predate către Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

S-au mai primit 42 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: salvamont busteni Salvamont Predeal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri