Acesta a fost rostit în fața Congresului SUA și a mai multor invitați, și este considerat un eveniment important. Este al doilea său discurs de când se află în funcție. Șeful democrat de la Casa Albă a vorbit 72 de minute despre problemele cu care se confruntă societatea americană, respectiv criza economică, armament, avort, violențele poliției. geopolitică, Rusia, China.
Cu toate acestea, a făcut uitat scandalul documentelor confidențiale găsite în diverse locații, la Penn Biden Center, un think tank din Washington unde Joe Biden a avut un birou, și la reședința sa din Wilmington, statul Delaware. Documentele datează din perioada când Biden a fost vicepreședinte, în mandatul lui Barak Obama (2009-2017), dar şi de pe vremea când era senator (1973-2009).
Procurorul general SUA, Merrick Garland, a anunţat pe 12 ianuarie 2023, desemnarea unui procuror special, Robert Hur, pentru studierea documentelor.
De cealaltă parte, au fost găsite alte documente în casa fostului vicepreședinte republican Mike Pence, în urmă cu câteva zile, care se adaugă altor acte ridicate de FBI de la reședința din Miami, Florida, a fostului președinte republican Donald Trump, în vara anului trecut.
Arhiva Naţională a SUA a cerut foştilor preşedinţi şi ex-vicepreşedinţi ai ţării să-şi revizuiască registrele personale.