Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a trimis luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă prin care anunţă că retrage apelul în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri în care sunt judecaţi Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam şi Tudor Chiuariu.
Informaţia a fost confirmată pentru AGERPRES de unul dintre avocaţii din dosar.
Adresa este semnată de procurorul şef al SIIJ, Gheorghe Stan, numit recent judecător la Curtea Constituţională.
În acest dosar, ancheta a fost realizată de către DNA, care a obţinut în primă instanţă condamnarea unor inculpaţi, printre care Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam.
DNA a atacat decizia şi a trimis la Instanţa supremă motivele de apel, însă, între timp, a fost înfiinţată SIIJ, care a preluat toate dosarele în care sunt implicaţi magistraţi (judecători şi procurori). În această categorie intră şi dosarul retrocedărilor, unde inculpaţi sunt doi judecători - Lorand Andras Ordog şi Anca Roxana Adam.
În urma retragerii apelului SIIJ, procesul nu va mai continua faţă de inculpaţii achitaţi în primă instanţă, printre care fostul ministru Tudor Chiuariu şi Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva), însă rămân de judecat apelurile declarate de persoanele condamnate.
Dosarul are termen luni la Instanţa supremă, însă nu a fost luat deocamdată în dezbatere.
Pe 9 mai 2018, Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, după ce şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor şi a povestit că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.
În acelaşi dosar, fostul deputat Ioan Adam a primit 2 ani de închisoare cu executare, iar Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, 2 ani cu suspendare.
De asemenea, Anca Roxana Adam (soţia deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov) a primit 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la cumpărare de influenţă.
Totodată, Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, iar Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării) - tot la 3 ani de închisoare cu executare.
Fostul ministru Tudor Chiuariu şi Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva) au fost achitaţi pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălarea banilor, respectiv constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Dosarul retrocedărilor a fost trimis în instanţă în ianuarie 2015, procesul având peste 60 de termene de judecată. În octombrie 2015, Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată.
Astfel, Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor şi a spus că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.
Acuzaţiile din dosar se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 1.421.800.870 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentând contravaloarea terenului. AGERPRES/